sâmbătă, 30 iunie 2012

Recenzie "Because of Low" de Abbi Glines

Because of Low (Sea Breeze, #2) 

In my debut novel, Breathe, Sadie may have fallen in love with the teen rock star, Jax Stone, but readers fell head over heels for Marcus Hardy. This is his story…

Marcus Hardy had hoped to enjoy a year away at college while he put the summer he’d rather forget behind him. But instead, he’s jerked right back to the coastal town of Sea Breeze, Alabama due to a family crisis. His dear ol' dad found himself a girlfriend only a few years older than Marcus. So now his sister needs help dealing with their mother who is mentally falling apart. The only bright spot to returning is the fascinating red head who sleeps over several times a week. The problem is she's sleeping in bed with his new roommate, Cage Watson.

Willow “Low” Foster needs a place to live. Running to Cage’s apartment every time her sister kicks her out isn’t exactly a long term solution. Juggling her courses at the local community college and a part time job doesn’t produce excess income. But Cage has a new roommate and suddenly sleeping over at her best friend’s apartment isn’t such a bad thing. Not when she gets to see those sexy green eyes of Marcus Hardy’s twinkle when he smiles at her like he wants her there.
Even though Cage seems a little territorial where Low is concerned, Marcus finds time to spend with Low without upsetting his roommate. Cage may use his small college baseball star persona to sleep with every hot female in his path but he’s still under the disillusion that when he’s through sowing his wild oats, he’s going to marry Low. Marcus intends to change that assumption for both Cage and Low. Until his carefully laid plans come crashing down with a revelation he never expected. He’ll have to choose between Low or his family. Because once the truth comes out.... there’s no other choice.
      Acum, bineinteles ca v-ati putea intreba: De ce nu face recenzie la Jocurile Foamei? Voiam. Dar m-am gandit mai bine si am ajuns la concluzia ca mi-ar placea sa vorbesc despre seria lui Suzanne Collins ca despre un intreg. Asa ca astazi imi adun gandurile despre al doilea volum al seriei Sea Breeze si cea mai recenta lectura a mea si anume Because of Low. 
      In timp ce Existence prezinta un oarecare potential ce asteapta sa fie dezvoltat, lucru care m-a facut sa ii dat 4/5, cu toate ca se apropia mai mult de un 3,5 , trebuie sa spun ca scrierile contemporane ale lui Abbi Glines sunt o cu totul alta poveste. Sunt dulci, sunt romantice, iar mie cel putin mi-e imposibil sa nu ma pierd in ele. Poate ca autoarea nu are acea inclinatie spre supranatural, dar cu siguranta acolo se afla un potential romantic ce trebuie explorat la capacitate maxima. In timp ce in Breathe, primul volum al seriei ( gasiti recenzia aici ) situatia poate fi catalogat atat ca adorabila, cat si ca de-a dreptul cliseica, in Because of Low intalnim o mare imbunatatire din punctul asta de vedere. Pentru mine, Sea Breeze reprezinta o serie care mi-a ajuns la suflet. Ma atasez usor de astfel de carti, ce pot sa spun. Numiti-le placere vinovata, spuneti-mi ca nu sunt carti serioase, dar toata lumea are dreptul sa citeasca ceea ce ii face placere. 
       In Breathe, Marcus nu a avut nici o sansa. Si vorbesc la modul cel mai serios. Nu a fost vorba de un triunghi amoros, nu au existat sentimente contradictorii sau incercari esuate. Sadie l-a ales pe Jax ca si cum nu ar fi existat niciodata o alta optiune. Si desi pe moment, ca si cititor, nu iti doresti altceva, in Because of Low intalnesti un Marcus Hardy pe care e imposibil sa nu il adori. Nevoit sa apeleze la varianta cursurilor online si sa se intoarca in Sea Breeze datorita problemelor familiale, Marcus, care nu a mai depins de banii tatalui sau de la majorat, nu vrea sa locuiasca in casa in care a crescut. Asa ca ajunge sa imparta un apartament cu Cage, un prieten al un prieten ( da, vechiul lant al slabiciunilor ) nu ca acesta ar fi prea mult pe acasa. In fiecare noapte o alta fata, ( sau alte doua fete, depinde cum priviti problema ) fiecare aratand mai nenatural decat cea din urma ( nu glumesc, tipul are o obsesie cu sanii falsi ). Exista un singur lucru de care lui Cage ii pasa cu adevarat. Sau, mai corect, o singura persoana.
      In lumea lui Low, oamenii pleaca. Intotdeauna. Tatal ei a facut-o. Mama a ramas, dar asta nu a insemnat prea mult cand i s-a amintit constant ca nasterea sa e o greseala. Sora ei nu o iubeste suficient pentru a imparti casa mostenita de la mama lor. Mai mult, singurele nopti in care Low are voie sa doarma acolo sunt cele in care are grija de fiica lui Tawny, Larissa, care la randul sau pare sa fie un copil fara tata. Singura persoana pe care poate conta este Cage. Inca din copilarie, el a fost mereu singurul care a inteles-o. Ingerul ei pazitor. Persoana care i-a purtat bataliile atunci cand i-a fost mult prea greu sa infrunte lumea de una singura. Din partea ei, nu e decat prietenie. In ceea ce il priveste, Cage are aceasta mica idee stupida: in ziua in care va fi pregatit sa isi lase in urma viata de dezmat, ( credeti-ma, alt cuvant nu exista ) el si Low se vor casatori. 
     Acum, cand nu are unde sa mearga, ea ciocane la usa lui Cage. Numai ca nu el este cel care ii deschide, ci Marcus. Si, cu toate ca nu poate intelege cu adevarat situatia, se simte inexplicabil atras de fata roscata. Intr-atat incat, inainte sa isi dea seama, Sadie ii paraseste gandurile, iar in ele nu mai exista decat Willow. La randul sau, lui Low ii este greu sa asculte sfaturile lui Cage. Poate ca ea si Marcus nu provin din aceeasi clasa sociala, dar el pare sa nu observe asta. Poate ca nu e cel mai intelept lucru. De fapt, Low e convinsa ca intr-o zi totul se va termina si, la randul lui, Marcus o va parasi. Dar trebuie sa incerce, macar pentru moment, sa aiba incredere in el.
      Cu toate astea, viata nimanui nu e perfecta, nu-i asa? Tatal lui Marcus s-a hotarat ca, dupa douazeci si cinci de ani de casnicie sa isi paraseasca sotia pentru o femeie mult mai tanara. Mama sa incearca sa se sinucida, iar Amanda, fiica lor mai mica, este pur si simplu depasita de situatie. Intre timp, relatia si asa pe muchie de cutit pe care Low si Tawny o au devine si mai proasta. De fapt, se pare ca, si daca nu incearca, sora sa poate sa ii distruga viata fara remuscare.  

“Trust me, I wrote the book on screwed up families. I can handle it.”

"It’s one of the good parts of me and I’d like to know it’s in your hands. I love you. I always will."

"He wanted to come back. Everyone else who left you didn’t want to come back, Low. They left because they wanted to. Marcus didn’t want to leave. It completely tore him up."

“I never said Marcus was good enough for you. Don’t go getting all carried away. All I said was he made you happy and I think if anyone could love you as much as I do it’d be Marcus. He’s so love sick when it comes to you baby it’s kinda pathetic to watch.”

    Mie una cartea mi-a ajuns la suflet. Mi-a placut cum personajele fac greseli. Cum invata sa ierte. Marcus si Low chiar mi-au mentinut zambetul pe buze. Si, oricat de ciudat ar parea, iubesc relatia pe care o au Low si Cage. Poti simti dragostea intre ei, numai ca nu genul acela. Orice ar spune Cage, e evident ca o iubeste doar ca pe o sora. Poate ca nu sunt inruditi prin sange, dar se simte ca sunt o familie. Ca ar face orice unul pentru altul. In concluzie, nu stiu ce ati gandi voi despre carte. Nu stiu daca v-ar placea sau daca ati simti nevoia sa o loviti de pereti cu mai multa sau mai putina precizie. Stiu insa ca mie mi-a placut. Asa ca trebuie sa fiu sincera cu mine insami si sa ii dau nota corespunzatoare.

Nota: 5/5

Interviu cu Kimberly Sabatini

Cateva date despre autoare 

Kimberly Sabatini
 Kimberly Sabatini is a former Special Education Teacher who is now a stay-at-home mom and a part-time dance instructor for three and four year olds. She lives in New York’s Hudson Valley with her husband and three boys. Kimberly writes Young Adult fiction and is represented by Michelle Wolfson of Wolfson Literary Agency. TOUCHING THE SURFACE is her debut novel. (Simon Pulse – Simon & Schuster, October 30, 2012)


1. First of all, I'm really curious, is there a writer who exercised an ascendancy over your writing? And if the answer is "yes", then who was he/she? 

There have been writers and other people who have influenced my writing and my thinking about writing. Lois Lowry, author of THE GIVER opened the door for me to ask questions--hard questions. It helped me to explore uncomfortable things. Laurie Halse Anderson and K.L. Going have inspired me with their honest and gritty writing, but also their support of aspiring authors. They absolutely give back. John Green reminds me that there is no need to ever talk down to YA readers--they are bright and capable of more than most people give them credit for. I could go on forever...I've been so inspired by my heroes--my peers. 

 2. While you're writing, do you ever think about the reaction your readers will have? Or do you just let the story flow? 

Yes and No LOL! There is a piece of me that just pours myself out onto the page. I would prefer to always write my book before I try to sell it because I tend to believe that I have one book in me at a time and I'm going to have to write that one whether someone wants it or not. But at the same time, I can't say that I'm not aware of leaning this way or that way to get the best effect out of what I want to write. I guess I don't compromise on the lion's share, but I'm always willing to tweak it to the best advantage.

 3. When you were little, you wanted to be a writer? Or it just happened this way?

  I always wanted to write. In fact I wrote letters to everyone. I was big on sharing my opinion about social injustices LOL! I wrote stories and poetry and then one day I just had this awful revelation that people would have an opinion about what I was writing and it scared the crap out of me. What if someone read my diary???  Then I read Lois Lowry's THE GIVER in 10th grade and I thought...I think about these things...these very uncomfortable and unpopular things. Part of me wanted to sit down and start writing just like her and the other part said I shouldn't say things that will make other people upset. At the end of the day, I didn't have enough confidence to say what I wanted and I didn't have enough conviction that people wouldn't read what I'd written. So I stopped writing about things that where important to me and then the writing just wasn't very good and I didn't enjoy doing it. I spent many many years away from what I loved and what I needed to do to feel like a whole person. My dad died 7 years ago and I decided to change things... He gave me an open window when a door was closed and I dove through it. I am so happy that for once in my life I decided to be brave because I am so much happier now that I've reconnected with the real me.

 4. Let's pretend for a moment you have the power to go back in time. Who would you like to meet? 

I'd love to meet Anne Frank and Helen Keller. I'm fascinated by both of them. 

 5. From where did the idea for "Touching the Surface" came? 

The story came from two places, but essentially from the need to explore some of my own big questions. Years ago there was a local tragedy involving a teenage girl. This girl made a mistake...just a mistake...but the consequences were epic. Some might say--unforgivable. I was haunted by this girl, perhaps because I had lived my whole life trying to ensure that I was never her. I wanted to be perfect--but no one is perfect and I began to wonder what it would be like to be her. Or to be me and have it all go epically wrong. The other part of the story comes from the death of my dad. He suffered from depression and like me, he spent a huge chunk of his life being what he thought other people wanted him to be. After his death I decided to change my trajectory. I didn't want to follow in his footsteps and I knew he didn't want that for me either. It was like a light bulb had gone off. But it made me wonder about where he was. Was he also working on the same things? I don't think I knew it when I was writing, but afterwards I realized that I'd created the place where I pictured my dad. <3

6. And... I know it's a childish question, but do you have a favorite book? 

You may have guessed...THE GIVER by Lois Lowry. <3

  7. What's your favorite character from your book? And of course, why? 

It's a toss up between Jonah and the giver...they each stood against the tide in a different way and it cost each one differently, but ultimately they both decided to take the blinders off and speak the truth. That has always resonated with me. 

8. Is there something that you like to say to your  future Romanian readers? 

I want to say thank you. I am getting emails from the wonderful book lovers in Romania all the time...before you've even read the book. I've come to think of you all as something special--my international secret weapon. *grin*  I believe that no book becomes a success unless it travels through the world by word of mouth. I think we can market and plan and do our best to give our stories the advantage, but at the end of the day...it comes down to one person telling another person that this author is worth listening to. That this book matters and I want to share it with you. I hope that TOUCHING THE SURFACE lives up to your kind and wonderful expectations. I hope I've written something that you will want to share with the people you care about. <3

Cartile autoarei

Touching the Surface 
( inca nepublicata )

Dupa cum vedeti, Kimberly a fost extraordinar de draguta. Am apreciat foarte mult implicarea ei, felul in care a pus suflet in raspunsuri. Eu una, sincer, dupa ce am primit mail-ul cu interviul, am devenit si mai nerabdatoare sa citesc Touching the Surface. Ma astept la o carte care sa imi atinga sufletul, sa ma faca sa nu o pot lasa din mana. 

vineri, 29 iunie 2012

In vizita (#6)

Cartea pe care v-o prezint acum... sa nu radeti de ea, da? Pare amuzanta si usoara si eu una, sincer, abia astept sa pun mana pe ea. Deci avem... 

Serial Hottie 

"Serial Hottie" de Kelly Oram 

Vara in care Ellie are in sfarsit saisprezece ani este una a inceputurilor. Prima masina. Primul sarut. Primul prieten. Primul ucigas in serie?

Baietoasa Eleanor Westley cea obsedata de hockey nu a atras niciodata atentia vreunui baiat. Asa ca atunci cand cel mai sexy tip pe care l-a vazut vreodata se muta peste drum si incepe sa o trateze ca si cum ea este centrul lumii sale, este natural sa fie un pic sceptica. Dar totul pare sa capete sens atunci cand fete ce arata exact ca Ellie mor brusc prin tot orasul. Evident, baiatul cel nou este ucigasul si, in mod clar, o place doar fiindca isi doreste sa o faca faramite. Nu e asa?

Cu cat Ellie il cunoaste mai bine pe Seth, cu atat e mai convinsa ca e un criminal psihotic. Problema e ca este cel mai dulce criminal psihotic pe care l-a intalnit vreodata. Ca sa nu mai vorbim despre cat de bine arata de fapt. Asa ca nu conteaza cat de tare incearca, nu reuseste sa nu se indragosteasca de el. Va gasi Ellie adevarata dragoste? Sau vara inceputurilor va deveni vara finalurilor?

Sursa: Goodreads
Traducere facuta de mine

miercuri, 27 iunie 2012

Un premiu si lepse din doua directii


Ok, dragilor. Deci, pentru inceput, premiul, pe care l-am primit acum mai mult timp, dar se pare ca miopia mea chiar isi spune cuvantul, si pentru care vreau sa ii multumesc mult de tot Ramonei 



Prima leapsa am primit-o de pe blogul Romance of pages . Multumesc

1. Care este cartea ta preferata?

De obicei, nu raspund la astfel de intrebari. E probabil cel mai complicat lucru la care sa ma pui sa iti dau un raspuns si ametesc pe toata lumea fiindca ma gandesc ore intregi. Printre preferatele mele sunt Obsidian, Moarte pe Nill, Persuasiune, Ce-as fi eu fara tine, Divergent. Dupa cum se vede, citesc un amestec de genuri, asa ca preferatele mele sunt si ele un amalgam.

2. Care este personajul tau preferat din cartile pe care le-ai citit?

Va avertizez, o sa fac din nou ca la prima intrebare. Pai, printre preferati am cam asa: Daemon ( nici nu ma chinui sa explic de ce ), Miss Marple ( batranica asta e geniala si pare asa inocenta cu andrelele ei ), Tom si Billie ( pe ei ii iau la pachet, parca nu exista unul fara altul, asa de dulci sunt impreuna; de fapt, si pe Daemon trebuia sa il fi luat cu Katy ) si mai am, dar hai sa nu ma lungesc prea mult.

3. Care este autorul tau preferat?

O, God. Numai intrebari care ma omoara. Agatha Christie. Guillaume Musso. Jennifer Armentrout. Veronica Roth. Abbi Glines. Ati prins ideea.

4. Un citat care te inspira.

Cioran - Toate apele au culoarea inecului.

5. Daca ai fi un personaj, in ce carte ti-ar placea sa traiesti?

 Mi-ar placea sa fiu o eroina de-a lui Musso. In oricare dintre cartile lui e bine.

6. Iti plac cartile vechi sau cartile noi?

Ambele. In biblioteca am mai mult carti noi, dar citesc cu placere si romane care miros a praf, nici o problema.

7. Cum crezi ca ar trebui sa arate coperta unei carti?

Cred ca ar trebui sa aiba legatura cu continutul cartii. Poate sa reprezinte o scena importanta sau sa capteze un sentiment esential. Ar trebui sa imi transmita ceva cand ma uit la ea. Si sa nu fie stricata de detalii prostesti. In primul rand, haideti sa va arat cum nu ar trebui sa arate o coperta.


Recunosc, nu am citit cartea. De fapt, chiar vreau sa o fac. Si imaginea imi place foarte-foarte mult. Dar, serios, rozul ala? Si fontul ala? Fara suparare, dar eu as fi ales altceva. Despre asta vorbeam, micile detalii care strica o coperta. 

Si acum, cum imi plac mie copertile? De exemplu, ca asta. De fapt, e chiar cartea pe care o citesc acum.

Beautiful Disaster 

Si acum, leapsa numarul 2. Am preluat-o de pe blogul Nervi de toamna , de la Crina.

1. Care a fost prima carte pe care ai citit-o anul acesta?
Furtuna solara de Asa Larsson. Viva Goodreads, singura sigur nu imi aminteam.

2. Ce autor apare cel mai des in biblioteca ta?
Agatha Christie. Aproape ca are propriul raft.

3. Ce carte ai simtit nevoia sa arzi pe rug?
La Medeleni. Si am citit-o din proprie vointa. Numai din ambitie.

4. Care era cartea ta preferata cand erai copil?
Vrajitorul din Oz. Stiti de cate ori am citit-o?

5. Care este cea mai complexa carte pe care ai citit-o?
Chiar nu stiu ce sa zic acum, pe moment. Probabil Barbati care urasc femeile si Fata care s-a jucat cu focul. Castelul din nori s-a sfaramat inca n-am citit, dar o sa fac curand. Stieg Larsson a fost genial? A fost.

6. Ce carte ai lua pe o insula pustie?Una? Si dupa ce o termin ce fac?

7. Ce scriitor este supraevaluat?
Stephenie Meyer. Nu mi-o luati in nume de rau. Pur si simplu mi se pare prea multa valva. Si la L.J. Smith la fel. Iubesc serialul, dar stilul autoarei chiar nu imi face nicio placere.

8. Care este cea mai buna carte citita anul acesta?
Doar una? Sorry, dar nu pot. Printre cele mai bune anul asta sunt Obsidian, Seria Instrumente Mortale, Divergent, si Jocurile foamei ( vine si recenzia zilele astea )

9. Dar cea mai proasta?
Vorbim numai de ce am citit anul asta? Pai, imi pare rau pentru fani, dar cred ca Damnare. Fara suparare. Nu e cea mai proasta din tot ce am citit, doar cea mai slaba din 2012.

10. Ce carte citesti acum?
Beautiful disaster de Jamie McGuire. I'm so in love with that book.

Ambele lepse merg la oricine le doreste. Eu chiar m-am distrat raspunzand la intrebari.

Rezultat concurs "Cold Kiss"

Si castigatoarea concursului este...
Alexandra Zinca
Felicitari, iti voi trimite premiul pe mail in cursul acestei seri. 
Vreau sa va multumesc tuturor ca ati participat. O sa incerc sa mai organizez astfel de concursuri, chiar daca premiile nu sunt palpabile. Si multumesc pentru sugestiile voastre. Pe unele le-am citit, pe altele nu, macar acum am mai adaugat la lista cu ce voi citi in viitor.  

marți, 26 iunie 2012

Recenzie "Pe jumatate moarta" de Kim Harrison


Mă numesc Madison Avery şi trebuie să vă spun că acolo se află mai mult decât puteţi vedea, auzi sau atinge. Ştiu, pentru că eu mă aflu acolo. Şi văd. Aud. Ating. Trăiesc.
    Balul de absolvire al lui Madison a fost mortal – la propriu. Din cine ştie ce motiv, ea a fost ţinta unui spintecător al întunericului – da, genul acela de spintecător – decis să scape de ea, cu trup şi suflet. Dar, înainte ca spintecătorul să-şi încheie treaba, Madison a reuşit să-i ia amuleta ciudată şi strălucitoare şi să scape.
   Acum, e captivă pe Pământ – moartă, dar nu dispărută. Cumva, amuleta îi oferă iluzia unui corp, permiţându-i să trăiască la limita dintre viaţă şi moarte, undeva între acum şi ceea ce urmează. Nu ştie de ce, spintecătorul întunericului e pe urmele ei, dar ea n-are de gând să stea cu mâinile în sân şi să lase soarta să-şi urmeze cursul.
    Cu puţină ingeniozitate şi cu ajutorul unui spintecător al luminii (unul dintre tipii buni! poate…), dar şi al băiatului de care e  îndrăgostită, precum şi al (o, da!) îngerului ei păzitor, Madison e gata să-şi ia destinul în propriile mâini o dată pentru totdeauna, înainte ca acesta să o controleze pe ea.
Asta dacă ea crede în asemenea lucruri.

    Ei dragilor, imi pare rau ca am lipsit asa mult. Mereu dau in melancolie la inceput de vacanta ( fara sens, stiu ) si cateva zile nu prea mai fac nimic. Decat stau si citesc. Stiu, am ramas in urma si cu recenziile si cu postarile, dar o scot eu cumva la capat. Asa ca azi incerc sa ma scutur de starea mea de spirit si sa scriu recenzia cartii pe Pe jumatate moarta. Sa vedem ce iese.
    Trebuie sa spun, nu a fost ce m-am asteptat atunci cand am cumparat cartea. Pe mai multe planuri si nu neaparat intr-un sens rau. In primul rand, nu prea vorbesc eu de coperti, dar imi plac mult cele ale seriei Madison Avery. Mi se par... nu stiu daca elegante e un cuvant bun. Mi se par moderne. Si potrivite cu seria. Cred ca e prima oara cand modelul chiar corespunde cu ideea mea despre personaj. Sunt foarte curioasa daca coperta volumului trei va fi cea pe care am vazut-o pe Goodreads, dat fiind ca e mai colorata decat primele doua. Dar lasand asta la o parte, am gasit parti bune si parti rele, ca in orice carte. Spun de la inceput, nu se numara printre seriile mele preferate, dar nici printre cele mai rele pe care le-am citit.
   In primul si in primul rand, imi place, si chiar foarte mult, ca autoarea nu are acea delimitare clara intre bine si rau. Lumina nu inseamna alegerea corecta, iar intunericul nu este decizia gresita. Poate ca exista spintecatori care lupta in numele sortii si spintecatori care lupta in numele liberului arbitru, dar nu ti se spune cu certitudine care dintre ei are dreptate. La inceput, m-am gandit mult la asta. Care sunt "baietii buni" in jocul acesta? Pana la urma, m-am dat batuta si dupa finalul cartii, cred ca si autoarea e de acord cu mine. Soarta unui om este influentata de liberul arbitru. Si, intr-un final, nu decizia e cea care conteaza, ci unde duce acea decizie.
    Apoi, o avem pe Madison. Madison Avery, fata cea noua, excentrica si ciudata. Si, mda, fata care pare in viata, dar nu este. Povestea ei poate fi simpla sau poate fi complicata. Depinde din ce unghi privesti. Cand era vie, nu a fost chiar un exemplu de buna purtare. Asa ca pana la urma mama ei a trimis-o sa locuiasca cu tatal sau, in Trei Rauri, unde nu are prieteni si unde e considerata nici mai mult, nici mai putin decat Madison Ciudata, fata cu cercei cu cranii, suvite move si atitudine gen "lasa-ma sa te las". Numai ca, desi felul ei de a fi si felul in care o vad ceilalti nu s-au schimbat prea mult, Madison nu mai e chiar in viata.
    Ei, da. Cam asta se intampla cand in tatal tau iti aranjeaza o intalnire pentru noaptea balului, tu afli si pleci furioasa cu primul strain dragut care iti apare in cale. Poate ca pare simpatic, poate ca saruta bine, dar cand sfarseste prin a te spinteca, lucrurile nu mai stau asa cum trebuie. Asa ca Madison se trezeste la morga, un spirit dezorientat si reuseste cumva sa fure amuleta celui care a omorat-o. Rezultatul? Si-a petrecut ultimele patru luni cu spintecatorul luminii care trebuia sa o protejeze, in timp ce amuleta furata ii ofera iluzia unui corp si cei din jurul ei au amintirile modificate. Pana acum, ar fi trebuit sa poata invata sa atinga gandurile lui Banabas. Dar asta nu pare sa se intample.
    Apoi, descopera ca amuleta pe care a furat-o de fapt nu este a unui spintecator, ci a cronometrorului intunericului, cel care isi trimite spintecatorii sa urmeze vointa serafimilor si sa ii omoare pe cei a caror soarta este sa puna la un moment dat lumea in pericol. Acum, Kairos o cauta cu disperare, dorindu-si amuleta inapoi. Nakita, singura spintecatoare a intunericului care stie cum arata Madison o vaneaza la ordinele lui. Corpul ei este la Kairos, ceea ce inseamna ca nu se poate intoarce la o viata normala. Si, intr-un final, se pare ca decizia celor care o vor moarta este sa se foloseasca de Josh, partenerul ei de la bal, pe care, la urma urmei, il gaseste chiar simpatic. Iar Ron, cronometrorul luminii, cel care isi trimite spintecatorii sa impiedice secerarile, ii ascunde cu indarjire adevarul si o lasa sub protectia unui inger pazitor de sfera intai.

   "Daca maine dimineata voi mai fi in viata, vrei sa te duc eu cu masina?"

    Ce nu mi-a placut? In primul rand, Madison. E draguta, dar sincer, mi se pare cam naiva. Crede ca exista solutii simple pentru problemele ei si se incapataneaza sa nu vada adevarul. Poate ca o tratez cam dur, dar asta e impresia pe care mi-a lasat-o, sincer. Din nou, e mult spus ca nu imi place de ea. Doar ca nu se incadreaza chiar in randul personajelor pe care le simpatizez cu adevarat.
    Un lucru pe care l-am apreciat totusi, este relatia ei cu Josh. Baiatul nu e printre preferatii mei. Ma rog, e dulce intr-un fel, dar cam atat. Ce mi-a placut cu adevarat e ca, ei bine, nu li s-a grabit relatia intr-atat incat sa se ajunga la ceva. Nici macar la un sarut. Fiindca sincer, daca s-ar fi intamplat dupa cele doua zile petrecute impreuna mi s-ar fi parut prea grabita situatia. Suficient ca a trecut de la Madison Ciudata la Madison Fata de Treaba in ochii lui.
     Si de asemenea sunt dezamagita ca nu ni se spune cum anume mai exact a reusit ea sa ii fure amuleta lui Kairos. Bine, da, am inteles, a reusit. Dar cum? Vreau sa zic, ati vazut tipul? Nu pare chiar genul pe care il saruti usor pe obraz si e suficient de distras ca sa nu mai stie nimic din ceea ce se intampla in jurul lui.
    Apoi, povestea in sine e draguta, dar mi s-a parut invalmasita. Si prea rapida la un moment dat. Parca vine totul dintr-un foc si, din nou spun, se incearca la inceput solutii... naive. In fine. O sa cumpar si urmatoarele volume. Dupa cum am spus, nu e o carte rea. Doar ca nici cea mai buna pe care am citit-o vreodata.

Nota: 3/5

sâmbătă, 23 iunie 2012

Concurs "Cold Kiss"

Ok, so, ahem, yep, whatever... ignorati-mi balmajeala, da?

Acesta e primul meu giveaway, sper sa nu fie si ultimul. Am emotii, n-am emotii, in fine. E sambata, e ingrozitor de cald, simteam nevoia sa fac ceva, asa ca aici sunt. Si acum, tineti-va bine, va ofer un ebook. Da. Acum, ca ati aflat ca nu e vorba de nimic palpabil, ma astept ca marea majoritate dintre voi sa fi apasat deja X-ul rosu din colt. Fara suparare, doar ca, da, sunt o fire suspicioasa. Pentru cei care ati ramas, daca ati ramas, va ofer Cold Kiss a autoarei Amy Garvey, in schimbul a cateva mici-micute-mititele conditii. Dar intai si intai, aici este premiul si descrierea lui.


It was a beautiful,
warm summer day,
the day Danny died.

Suddenly Wren was alone and shattered. In a heartbroken fury, armed with dark incantations and a secret power, Wren decides that what she wants—what she must do—is to bring Danny back. But the Danny who returns is just a shell of the boy Wren fell in love with. His touch is icy; his skin, smooth and stiff as marble; his chest, cruelly silent when Wren rests her head against it. Wren must keep Danny a secret, hiding him away, visiting him at night, while her life slowly unravels around her. Then Gabriel DeMarnes transfers to her school, and Wren realizes that somehow, inexplicably, he can sense the powers that lie within her—and that he knows what she has done. And now Gabriel wants to help make things right. But Wren alone has to undo what she has wrought—even if it means breaking her heart all over again.

Gasiti recenzia cartii aici daca sunteti curiosi. Nu ma supar daca lasati si un comentariu ( serios, chiar nu ma supar ).

Si acum, lucrurile simple pe care trebuie sa le faceti ca sa castigati e-book-ul acesta? ( credeti-ma, v-as oferi cu mare placere cartea in sine, dar nici macar nu am propriul exemplar, din pacate )

1. Stiti cum tuturor ne place sa fim urmariti prin GFC? Ei bine, dupa cum e evident, al meu nu functioneaza. De ce nu functioneaza? El stie, dar eu nu-mi doresc decat sa se rezolve de la sine odata pentru totdeauna, caci am innebunit cautand o metoda sa il fac sa mearga. Asa ca, daca nu e prea mare deranjul, mi-ar placea sa ma urmariti prin NetworkedBlogs.

2. Lasati un comentariu cu numele real, nick-ul de pe networked si emailul. 

3. Si... recomandati-mi o carte. Asa, doar de curiozitate.

Acum, nu stiu cati dintre voi vor avea rabdare, daca se vor inscrie mai mult de trei persoane, daca se vor inscrie macar trei persoane. Eu nu imi pierd speranta ca intr-o zi voi putea face mai mult. Acestea fiind spuse, concursul dureaza pana marti, 26 iunie, ora 12.00, iar castigatorul il voi alege prin random.org. Asa ca mult succes si stiti voi, indiferent de rezultat, va iubesc pe toti.

vineri, 22 iunie 2012

Recenzie "Cold Kiss" de Amy Garvey

It was a beautiful,
warm summer day,
the day Danny died.

Suddenly Wren was alone and shattered. In a heartbroken fury, armed with dark incantations and a secret power, Wren decides that what she wants—what she must do—is to bring Danny back. But the Danny who returns is just a shell of the boy Wren fell in love with. His touch is icy; his skin, smooth and stiff as marble; his chest, cruelly silent when Wren rests her head against it. Wren must keep Danny a secret, hiding him away, visiting him at night, while her life slowly unravels around her. Then Gabriel DeMarnes transfers to her school, and Wren realizes that somehow, inexplicably, he can sense the powers that lie within her—and that he knows what she has done. And now Gabriel wants to help make things right. But Wren alone has to undo what she has wrought—even if it means breaking her heart all over again.


     Ei bine, dragilor, mi-e greu sa vorbesc despre Cold Kiss. Am sentimente atat de amestecate fata de ea, atat de strans legate intre ele. M-am obisnuit in timp ca, pe langa proza si continut, dupa asta sa judec un roman: dupa simtamintele pe care mi le trezeste. Da, unele lecturi sunt amuzante si dulci. Altele sunt complicate si interesante. Sunt carti pe care nu le mai deschid a doua oara fiindca mi-au frant inima si carti la care ma intorc tocmai din acelasi motiv. Am mai spus, am citit mult paranormal la viata mea. Daca nu mult, atunci macar suficient. Dar stiu ca aceasta o sa imi ramana in minte. Ca nu o sa o uit curand.
      Ceea ce pe mine m-a frapat la Cold Kiss a fost cat veridic adolescenta mi s-a parut Wren. Cat de specific i-a fost comportamentul si, in acelasi timp, cu cata naturalete i l-a descris Amy Garvey. La inceput, am fost sceptica. Apoi m-am pus pentru o clipa in locul personajului si totul s-a schimbat. E o carte care m-a prins de la inceput, desi initial nu intentionam sa o citesc chiar acum. Dupa ce am descarcat-o, am vrut sa o las pur si simplu si sa iau una din maldarul de carti mai... palpabile, sa le zic asa, care ma asteapta. Dar nu mi-au trebuit decat cateva propozitii ca sa ma cufund in lectura. Si toata neincrederea mea initiala s-a dus de rapa.


      Wren si Danny s-au cunoscut in liceu. Complet accidental, intr-o zi ca oricare alta, intr-un loc la fel de bun ca oricare altul. Si s-au indragositit. La prima vedere? Nu asta e impresia pe care mi-a lasat-o. A fost atractie, a fost interes si in curand s-a intamplat. O relatie ca oricare alta, cu bune si cu rele. Danny e baiatul care fuge dupa ea pentru a ii fura inca un sarut. Care incearca sa o invete sa cante la chitara. Care o schiteaza in o mie dintre desenele lui. Care vrea sa o transforme in eroina de manga. Care e dragut cu sora ei si care o iubeste cu sinceritate. E baiatul care ii zambeste intr-un mod special, care o tine de mana ore in sir in zilele reci, care o cauta mereu cu privirea pe coridoare. Apoi, Danny nu mai este. Pur si simplu. O noapte de vara, alcool, un accident de masina. Si telefonul primit de la Ryan, care o anunta de moartea lui. 
      Dar pentru Wren, Wren cea care a fost parasita de tatal ei, Wren a carei mama refuza pur si simplu sa admita ca in familia lor femeile au puteri pe care altele nu le au, asta nu poate fi adevarat. Pur si simplu. Nu se poate ca singurul baiat pe care l-a iubit vreodata sa fie mort. Asa ca incearca din rasputeri sa il aduca inapoi. Si reuseste.
       Numai ca Danny nu mai e cel care era. Nu stie ca a murit. Nu isi aminteste mare lucru din trecutul lui. Nu stie ce se intampla. Pentru el, nu exista decat Wren. Are nevoie de ea. Fara prezenta ei, e confuz si dezorientat. Acum, inima lui Danny nu mai bate, iar el e rece precum gheata. Sa iti ascunzi iubitul mort in garajul nefolosit al unei vecine batrane nu e chiar visul oricarei adolescente. Dar sa constientizezi incet si dureros ca el nu e decat umbra baiatul pe care l-ai iubit? Ca acela pe care ai vrut sa il aduci inapoi e pierdut pentru totdeauna? Sa incepi sa te temi de el? Sa observi ca incepe sa se risipeasca din ceata si sa stii ca in curand isi va aminti totul? Sa iti fie groaza de momentul in care el isi va da seama de adevar si tu va trebui sa ii explici? Fiindca, pana la urma, ce e de explicat? Puterile lui Wren sunt un secret. Mereu au fost. Asta pana la Gabriel DeMarnes, cel care, in ceea ce o priveste, o poate ajuta in aceeasi masura in care o da peste cap.
      Gabriel e baiatul nou in scoala. Si, cu toate ca e dragut, Wren nu i-ar acorda atentie daca nu ar fi mica problema cu cititul gandurilor. Cu toate ca asa cum el tine sa ii explice, e mai mult o percepere a sentimentelor, Wren nu e incantata ca poate vedea atat de clar prin ea. Mai ales dupa ce el afla de Danny si, incet-incet, ea incepe sa se simta usor atrasa de el. Iar apoi, Danny isi aminteste brusc tot. Si desi unica solutie ii frange inima, trebuie sa recurga la ea.

     We were completely different. Danny was tall, sweet, graceful despite legs that went on forever. I was little, moody, uncoordinated. We didn't like the same music or the same movies. He put onions and mushrooms on his pizza and never wore socks and could sleep through a pipe bomb. I survived on bananas and yogurt and always wore hats and got carsick unless I chewed gum with my headphones on. It didn't matter. I loved him.

     Love like that is what they make movies about. It's the thing you're supposed to want, the answer to every question, the song that you're supposed to sing. But love like that can be too big, too. It can be something you shouldn't be trusted to hold when you're the kind of person who drops the eggs and breaks the remote control.
   Love doesn’t break easily, I found. But people do.

   Regardless of fairy tales, love doesn‟t always mean a happy ending.

   It wasn’t love right away, because nothing ever is, no matter what the songs say, but it was the start of it. A beginning in one way, and the end in another. I think that might always be true of love. 

   Whoever decided that love should hurt sucks.It's been silent for too long, and I watch as Mom wipes a tear off her cheek. Whoever decided that life should hurt sucks even more.

   Mai era un citat foarte dragut pe care as fi vrut sa il postez, dar chiar nu il gasesc acum. Ideea e ca mi-a placut aceasta carte mult mai mult decat ma asteptam. Wren e un personaj de care m-am atasat intr-o oarecare masura. Face intr-adevar multe greseli. Asa cum spune si ea, nu gandeste consecintele mai departe de urmatoarele zece minute. Actioneaza din impuls. E egoista si depasita de situatia creata. Epuizata de probleme. Pe de alta parte, e o adolescenta care se lupta cu consecintele propriilor actiuni. Majoritatea isi pot da ochii peste cap si spune: Lucrurile ar fi fost mai simple daca fetita ar fi gandit si nu si-ar fi adus iubitul mort inapoi la viata. De acord. Dar imi pun intrebarea, cati dintre noi, daca ar avea puterea sa o faca, nu ar vrea sa mai capete timp cu persoanele iubite? Cold Kiss nu e o carte de actiune. Sunt mai mult sentimente, decat orice altceva. Poate ca nu e o carte pentru toata lumea. Dar a fost o carte pentru mine, cu siguranta.
    Singurul lucru care ma face sa scad din nota este acea mica relatie cu Gabriel. Pur si simplu, mi s-a parut in plus. Usor fortata. Dar o sa ma ocazia sa o urmaresc in cartea a doua, care apare in semptembrie daca nu ma insel. Si atunci poate o sa imi schimb parerea.

Nota: 4/5

joi, 21 iunie 2012



“What about mummies? Do they only hang around Egypt?”“Don’t be ridiculous. No one believes in mummies.”  

Am iubit Instrumente Mortale. Am citit pana la sase dimineata prima carte. Apoi m-am culcat numai fiindca trebuia sa ma trezesc la opt. Am avut viziuni insangerate, sau mai degraba incerneluite, cu cea de a doua, in care o azvarleam cu forta in pereti din cauza nervilor. Nu am facut-o, fiiindca, mda, imi iubesc cartile. Si am agonizat asteptand-o pe a treia. Invartindu-ma prin camera ca o nebuna si vorbind nu prea frumos de curieri, de parca eu as fi cea mai punctuala persoana din lume

Dar cu toate astea, Dispozitive Infernale are ceva in plus.

 Will. Don't laugh, but this boy kind of fights with Daemon for my heart. Not like they know it, anyway.

miercuri, 20 iunie 2012

Summer books #2

Summer Books
- sau "Cum planuiesc sa imi pierd in mod util timpul" -    

Astazi va arat o parte din cartile paranormale pe care vreau sa le citesc vara asta. Spun o parte, fiindca stiu ca nu ar incapea toate in post si ca, de asemenea, nu cred ca o sa apuc sa le lecturez pe absolut toate. Dar imi place sa imi fac o lista cat mai mare. Chiar daca stiu ca poate fi peste posibilitati ma motiveaza sa fac lucrul care imi place cel mai mult: sa citesc. Asa ca o sa ma tot vedeti cu rubrica aceasta in vacanta. 
In alta ordine de idei, am aspect nou. Mie sincer imi place destul de mult. Sper ca si voua. Asa ca va invit sa luati un loc pe unul dintre acele scaunele din laterala, in ordine si fara sa va impingeti, va rog. Am luat vacanta, am terminat cu neglijatul blogului.

Si avem...

"Cold kiss" de Amy Garvey

Cold Kiss 
 It was a beautiful,
warm summer day,
the day Danny died

Prima carte din seria cu acelasi nume. De fapt, este ceea ce citesc acum si, in caz ca va intrebati, imi place mult. Mult mai mult decat m-am asteptat, mai ales ca imi rod unghiutele (metaforic vorbind, m-am lasat de asta cam de pe vremea cand am inceput sa apreciez manichiura, ceea ce s-a intamplat acum ceva timp) asteptand sa imi ajunga curierul cu "Sovaire". In esenta, Wren, care este, din ceea ce am dedus eu pana acum un fel de vrajitoare, isi readuce din morti iubitul, pe Danny. Numai ca el nu mai este ceea ce a fost, ci doar o umbra palida a lui, interesat numai de ea, ascultand-o numai pe ea, gandindu-se numai la ea. O sa ii fac recenzia cand o termin, sper sa nu ma dezamageasca pana la final.

"Storm" de Brigid Kemmerer 

Storm (Elemental, #1) 

Puteti gasi recenzia cartii 0,5 aici, pe blog. Din cate am putut sa imi dau seama, fiecare carte ii este dedicata unuia dintre fratii Merrick, la fel cum fiecare dintre ei poate stapani un element. Sincer, abia astept sa se ajunga la cartea lui Gabriel, in Elemental personalitatea lui mi-a starnit interesul. Din nou, sper sa nu fie o lectura care sa ma dezamageasca, desi, din frunzaritul ocazional, nu pare sa fie cazul sa-mi fac griji. Revin cu o parere dupa ce o citesc.

"Hereafter" de Tara Hudson

Hereafter (Hereafter, #1)

Pe aceasta nu trebuie decat sa o termin. Mai am cam saizeci de pagini de citit, nici eu nu stiu de ce m-am lasat. Poate ca voi incerca si eu sa fac un maraton de citit si voi trece si Hereafter pe lista. 
In esenta, povestea Ameliei e simpla: e moarta si bantuie pe pamant fara nici o amintire. Unicul ei cosmar este retrairea in vis a propriei morti, apoi trezirea in cimitirul in care este ingropata. Dar apoi salveaza un baiat de la inec, iar el... el chiar o vede. Si, desi cu totul neasteptat, (moarta, tineti minte?) se simte atrasa de Josh, la fel cum si el este de ea. Si ar mai fi si mica problema cu spiritul malefic, nu-i asa?

"Clarity" de Kim Harrington

 Clarity (Clarity, #1)
Clare iti poate vedea cele mai adanc ingropate secrete doar cu o atingere. Asa ca atunci cand o fa ta este ucisa, iar fratele ei principalul suspect, trebuie sa faca ceva. Paranormal si un pic Mystery? Mhm.

"Something Strange and Deadly" de Susan Dennard

Something Strange and Deadly (Something Strange and Deadly #1)

Sa va spun ce m-a convins sa o citesc?

1. Coperta ( din cand in cand, gasesc cate una care mi se pare prea frumoasa sa-i pot rezita)
2. Citez: The Dead are rising in Philadelphia.

"Frobidden" de Syrie James si Ryan M. James 


Per total si fara sa mai fac un rezumat, fiindca n-am citit-o si n-ar parea cine stie ce, e genul de carte pe care as citi-o.

Deocamdata doar atat. Voi ce cititi vara asta?


Premiu si leapsa

Cum va spuneam, eu sunt inceata. Sau poate ca nu inceata, doar ca nu prea am avut timp zilele ( saptamanile ) astea sa observ multe lucruri. Si, cum aproape e vacanta e momentul sa ma pun la punct intr-un final si sa ma achit de toate datoriile.


Acesta e primul meu premiu, care ma face foarte-foarte fericita. Asa ca ii multumesc Ramonei pentru el, mult de tot. Si de asemenea, le multumesc fetelor de pe Walking on Letters pentru leapsa pe care am vazut de mai mult timp ca am primit-o, dar pe care nu am avut timp sa o fac. Acestea fiind spuse...

1. Ce vârstă ți-ai da dacă nu ai ști câți ani ai?
Grea intrebare. Am momente cand ma simt de parca m-am nascut batrana si momente in care ma port ca un copil de trei ani ( a se citi momentele in care sunt cu prietena mea cea mai buna ) Cred ca facand o medie, tot la 16 ma intorc
2. Ce e mai rău: să eșuezi sau să nu încerci?
Să nu încerci. Mi se pare mult mai rau sa visez la ce ar fi putut sa fie decat sa stiu ca am esuat.
3. Dacă viața e atât de scurtă, de ce facem atât de multe lucruri care nu ne plac?
Din necesitate. Poate ca viata e scurta, dar trebuie sa o faci suportabila. 
4. Când ți se pare că s-a vorbit și s-a făcut totul, ți se pare că ai vorbit mai mult decât ai făcut?
Nu. De obicei, ori tac si fac, ori le fac pe amandoua in proportii egale. 

5. Dacă moneda națională ar fi fericirea, cât de bogat ai fi?
Depinde. Nu am o viata trista, dar e foarte mult vorba de personalitatea mea. Stiti citatul acela al lui Marilyn Monroe? "She was a girl who knew how to be happy even when she was sad"? Ei bine, daca il adaptam pentru mine "She was a girl who knew how to be sad even when she was happy", spun un mare adevar. Dar banuiesc ca asta e modul meu de a fi fericita, deci cred ca as fi destul de bogata.

6. Care este lucrul pe care ai vrea să-l vezi schimbat la oameni?
Nu stiu. Cred ca mi-ar placea sa fie mai concentrati pe lucrurile cu adevarat importante. Si sa citeasca mult mai mult decat o fac in prezent. Cand o persoana spune: Nu imi place sa citesc, parca imi face un rau personal. 
7. Faci ceea ce ai visat să faci sau faci ceea ce faci pentru că împrejurările te-au adus aici?
Nu stiu. Cred ca nu am ajuns inca la varsta la care sa raspund la intrebarea asta. O sa ma intorc la ea in vreo opt ani, ok?
8. Dacă media de viața ar fi de 40 de ani, ți-ai trăi viața diferit?
Ei bine, daca media de viata ar fi de 40, ar fi pentru toata lumea. Asa ca banuiesc ca s-ar fi inventat deja un sistem pe care sa il urmam. Dar cred ca as trai cu mai multa intensitate. Va dati seama ca mi-as fi trait deja aproape jumatate de viata?
9. Ești mai preocupat să faci lucrurile cum trebuie sau care trebuie?
Cum trebuie. 
10. Dacă ar fi să oferi un sigur sfat despre viață unui copil, care-ar fi acela?
 Sa aprecieze fiecare moment in se simte atat de plictisit incat e in stare sa numere firele de praf. Si sa nu mai tanjeasca sa fie mai mare. Sa isi savureze copilaria, fiindca nu o sa o mai aiba inapoi atunci cand trece.
11. Ce ai prefera să fii: un geniu stresat sau un prost fericit?
Nici una. Pot sa fiu doar eu?
12. Ce ai alege între amintirile pe care le ai până acum sau a fi incapabil de a mai avea amintiri de acum înainte?
Nu, nu, nu. Eu nu raspund la asa ceva. Nu cred ca stie cineva sa raspunda la asta. Sau nu poate sa o faca in mod sincer. Cum sa alegi intre a nu mai avea identitate si a pierde tot ce o sa se intample in viata ta?

13. Îți mai aduci aminte de momentul ăla de acum cinci ani când erai extrem de furios și nefericit? Mai are vreo importanță acum?
Nu stiu daca pe cel de acum cinci ani, dar pe cel de acum doi, da. Nu, nu prea mai are.
14. Care este cea mai frumoasă amintire din copilăria ta? Ce o face atât de specială?
Nu cred ca am o amintire speciala. E ... greu de spus fiindca acum doi ani, cand bunica mea a murit, m-am simtit de parca imi scapase si copilaria printre degete. Orice moment cu ea, daca vreti. Numai la asta pot sa ma gandesc.
15. Dacă ai câștiga 1.000.000 $ ai renunța la ce faci acum?
 Pai, dat fiind ca merg la liceu de fapt, nu, n-as renunta. Dar nu cred ca oricum as renunta la visele mele si la viata mea. Poate ca as schimba lucrurile, le-as imbunatati, dar n-as renunta.
16. Când a fost ultima oară când te aruncai cu capul înainte în ceva în care credeai din tot sufletul, deși toți te sfătuiau să nu încerci?
Ei bine, eu nu cred in zodii. Totusi, sunt berbec, e natura mea sa ma arunc cu capul inainte.
17.  Când a fost ultima dată când ți-ai auzit sunetul propriei respirații?
Acum douazeci de minute, cand nu puteam sa iau o decizie.

18. Care este lucrul pe care ți l-ai dorit dintotdeauna să-l faci și nu l-ai făcut? Ce te oprește? 
Sa fac ore de teatru. Dar locuiesc in Alexandria, oameni buni, n-ai unde.

19. Care este lucrul pe care-l faci cel mai bine, decât ceilalți pe care îi cunoști?
 Nu e cam egocentric sa raspund singura:))? In fine, cred ca scriu mai bine decat majoritatea celor pe care ii stiu fata in fata. Sigur imi place mai mult sa o fac, in orice caz.

luni, 18 iunie 2012



Adevarata frumusete e in lucrurile pe care nu le vedem, in locurile in care nu putem ajunge si in gandurile pe care nu le putem gandi. Asa ca, desi nu ajungem niciodata la ea, stim ca e acolo si continuam sa mergem plini de aspiratii. In esenta, nu arata decat ca omul, in naivitatea lui, nu depaseste niciodata varsta idealurilor. 

duminică, 17 iunie 2012

Recenzie "Fior" de Maggie Stiefvater


      De mulţi ani Grace îi observa pe lupii din pădurile aflate în spatele casei ei. Un lup cu ochii galbeni – lupul ei – a reprezentat mereu o prezenţă fără de care nu mai putea să-şi închipuie viaţa.   
     Între timp, Sam trăia două vieţi: iarna, în pădurea îngheţată, protejat de haită şi mereu în compania unei fete neînfricate, iar vara, puţine şi preţioase luni petrecute ca om… până când frigul îl făcea să se transforme la loc. 
     Acum, Grace face cunoştinţă cu un băiat cu ochii galbeni, care i se pare atât de cunoscut, încât i se taie răsuflarea. Este lupul ei, el trebuie să fie. Dar, pe măsură ce iarna se apropie, Sam trebuie să se lupte ca să îşi păstreze forma umană sau să rişte să o piardă pe Grace, dar să se piardă şi pe sine… pentru totdeauna.


      Stiti cartile acelea care credeti ca nu le veti cumpara vreodata? Treceti pe langa ele prin librarii, le vedeti in vitrine, auziti vorbindu-se despre ele, le gasiti prin bibliotecile altora si totusi spuneti ca voi nu le veti citi niciodata, fiindca la urma urmei sunt doar alte carti care repeta o poveste pe care o stiti deja, cu personaje cu personalitati identice si nume diferite? Pentru mine, Fior parea un astfel de roman. Pana cand s-a intamplat ceva indefinit si am zis ca nu strica sa vad si eu despre ce e vorba. Si in final am realizat ca si dupa ani intregi de citit paranormal, inca nu le-am vazut pe toate.
    De ce zic asta? Nu fiindca Fior reprezinta neaparat o noutate, ci fiindca am lasat mult timp sa treaca pe langa mine o poveste emotionanta, placuta si in felul ei unica. O carte care sunt aproape sigura ca m-ar fi incantat si atunci, desi poate ca e mai bine ca am citit-o acum. Acum, cand nu mai caut atat de mult actiunea intr-o carte, cat sentimentele si gandurile si conflictele interioare ale personajelor. In Fior nu este o naratiune trepidanta, ci una lenta, dulceaga, care curge in propriul ritm, valorificand nu momentele care iti taie respiratia, ci pe cele banale. Le da frumusete si pretiozitate. Te face sa te temi de clipa in care Sam si Grace nu vor mai fi impreuna, acum, cand vietile lor sunt atat de legate si prezenta lor unul in existenta celuilalt este aproape constanta.
     Inca de cand a fost atacata de lupi, la unsprezece ani, Grace este fascinata de ei. De urletul lor trist, de ochii lor umani, de felul in care se strecoara prin padure. Si mai presus de toate, este fascinata de el. Lupul ei. Cel in ai carui ochi a privit pe cand restul haitei o musca si o ranea.  Cel care a scos-o din mijlocul haite si a dus-o in siguranta acasa. Cel care o priveste chiar si acum dintre desisurile padurii, iarna de iarna. Cel care o obsedeaza intr-un fel care, pe cat de nesanatos pare a fi, pe atat de mult o intregeste sufleteste. Dar in toti acesti sase ani, Grace nu si-a putut imagina adevarul. Pana cand totul o loveste dintr-o data. Pana cand Jack Culpepper pare sa fi fost omorat de lupi. Pana cand trupul lui dispare de la morga si toti se grabesc sa indeparteze haita. Pana cand il gaseste pe terasa ei, cu sangele scurgandu-i-se din rana, cu aceleasi pupile galbene parca ireale. Numai ca nu mai e lup, ci un baiat care ii starneste curiozitatea, care o atrage si de care, oricat de ilogic ar parea, este deja pe jumatate indragostita.
      Lumea lui Sam se masoara in ierni si in veri inca din copilarie. Ore nesfarsite petrecute in frig si zapada, in mijlocul haitei, privind totul prin ochii unui lup. Veri toride, in care se bucura de umanitate, de caldura, de tot ceea ce il face sa fie Sam. Si in care, mai presus ii simte lipsa. A asteptat-o ani intregi sa se transforme. Dar, cu toate ca este singura fiinta pe care si-ar dori sa o poata lua cu el, Grace nu s-a preschimbat niciodata.
      Acum, este sansa pe care nu au avut-o niciodata. Este septembrie, dar impuscatura, desi nu ar fi trebuit, a declansat transformarea. Toti erau convinsi ca Sam nu ar mai fi trebuit sa fie om in anul acela, dar este. Un baiat ranit, dezbracat, zacand pe veranda lui Grace. Aceeasi Grace care il duce la spital. Care stie deja adevarul despre el. Care il primeste in casa ei si face tot posibilul sa il mentina om. Si de care este indragostit inca de pe vremea cand erau doua specii diferite. Pe cat este de dulce, pe atat este de imposibil. Este ultimul lui an. O simte. Iar in curand, cand iarna o sa se lase, cand frigul o sa creasca, o sa devina lup. Si or sa fie separati pentru totdeauna.
     Dar pana atunci, Jack Culpepper este varcolac. Un varcolac furios, needucat si tanar. Care nu isi poate controla transformarile. Un varcolac periculos. Apoi, Isabel Culpepper gaseste poze. Poze cu chipul fratelui ei, atat in forma de lup, cat si umana. Poze facute de Olivia, prietena lui Grace, de care aceasta pur si simplu nu mai poate da cu usurinta de cand s-au certat. Iar Shelby, care viseaza ca intr-o zi Sam si cu ea vor reprezenta perechea alpha a haitei, incearca din rasputeri sa o inlature pe Grace din drum.
      Ceea ce face deliciul acestei carti sunt personajele. Detaliile bizare ale vietilor lor. Purtarea lor. Ticurile lor. Grace este practica, cu o placere bizara ca totul sa fie la locul lui. Cu parintii care nu au dat niciodata dovada de energie parentala. E aproape ca si cum se creste singura. Iar Sam? Sam este printre cei mai dulci baieti despre care am citit eu vreodata. De obicei, am o pasiune pentru acele personaje cu alura de baiat rau. Sam nu are nimic din asta. Este nesigur. Timid. Ii place poezia si scrie cantece. Are nevoie de constiinta lui pentru a trai, motiv pentru care ii displace atat de mult sa fie lup. Si are un trecut in spate care te poate lasa fara cuvinte. El si Grace sunt diferiti, dar potriviti. Se completeaza foarte bine unul pe celalalt.


     Parca crezusem mereu ca sunt o imagine completa, dar Sam imi aratase ca sunt puzzle si ma desfacuse si ma pusese la loc.

     Existau oameni si existau lupi, si existau cei care erau pe drumul dintre unii si altii.

    In plus, proza acestei carti este superba. Maggie Stiefvater se deosebeste de ceilalti autori de paranormal pe care i-am citit. Ea nu se concentreaza doar pe actiune. Descrierea in cartile ei are un loc important. Sentimentele. Totul abunda de sentiment. Si totul reuseste sa para dulce si amarui, pana cand uit ca finalul ar trebui sa fie inevitabil si incepi sa speri, asemenea lui Grace, ca acolo  undeva exista tratamentul.
      O sa imi pierd credibilitatea pentru atat de multe note mari, dar, de cand am inceput sa scriu pe blogul acesta, parca am citit numai carti bune.

Nota: 5/5

De obicei nu mi se intampla, dar cat timp am citit cartea, mi s-a parut straniu de potrivita cu melodia aceasta:




sâmbătă, 16 iunie 2012

Breathe by Abbi Glines - New Cover

Va mai amintiti cartea Breathe, nu-i asa? Cea scrisa de Abbi Glines? Cea care m-a lasat atat de incantata? Cea a carei recenzie o puteti gasi aici ? Daca da, aceasta este noua coperta a cartii si mie personal imi place foarte mult. Daca nu, aruncati o privire la vechea coperta ( o gasiti in postul cu recenzia ) si o privire la cea noua. Apoi cititi descrierea. Poate, cine stie, va prinde.


Sadie White's summer job isn't going to be on the beach life-guarding or working at rental booths like most kids her age. With her single mother's increasing pregnancy and refusal to work, Sadie has to take over her mother's job as a domestic servant for one of the wealthy summer families on a nearby island. When the family arrives at their summer getaway, Sadie is surprised to learn that the owner of the house is Jax Stone, one of the hottest teen rockers in the world. If Sadie hadn't spent her life raising her mother and taking care of the house she might have been normal enough to be excited about working for a rock star. Even though Sadie isn't impressed by Jax's fame, he is drawn to her. Everything about Sadie fascinates Jax but he fights his attraction. Relationship's never work in his world and as badly as he wants Sadie, he believes she deserves more. By the end of the summer, Jax discovers he can't breathe without Sadie.

Interviu cu Alice Kuipers

     Ei bine, dragilor, am emotii, sa fiu sincera. Desi nu prea mai am idee de ce. Acesta este primul meu interviu, luat autoarei cartii "40 Things I want to tell you", despre care v-am prezentat-o aici . Desi nu am citit cartea ( nu reusesc sa gasesc o versiune e-book ), m-a fascinat cu adevarat coperta aceea. Asa ca m-am hotarat sa vad daca Alice ar fi atat de draguta incat sa imi raspunda la cateva intrebari. Si se pare ca a fost.

Cateva date despre autoare 

I was born in London, England, and I moved to Canada in 2003 when I fell in love with a Canadian.  We live in Saskatoon, Saskatchewan, which took a while for me to learn how to spell.  I have two children, a girl and a boy.
My first novel, Life on the Refrigerator Door, was published in 28 countries, won several awards and was named as a New York Times book for the Teen Age. My second is called Lost For Words in the US, and The Worst Thing She Ever Did everywhere else.  It won the Arthur Ellis Award, was shortlisted for the White Pine and Willow Awards, and was published in eight territories.  40 Things I Want To Tell You is my newest novel for young adults.  The Best-Ever Bookworm Book by Violet and Victor Small is my first picture book.  It’s in production with Little, Brown Books For Young Readers, and a sequel will follow.


1. First of all, I'm really curious, is there a writer who exercised an ascendancy over your writing? And if the answer is "yes", then who was he/she?

Reading is key to good writing and so I read every day. My favourite writers vary wildly, depending on my mood or where I am in my life. Right now, I love Madeleine Miller who wrote The Song of Achilles. So, in answer to your question, I think everything I've read has had an effect on my writing, sometimes subtly, sometimes more substantially. I keep in mind that Dr Seuss wrote 1000 pages for every page he published - that may be inaccurate in terms of exact numbers but it gives me solace when I am rewriting.

2. While you're writing, do you ever think about the reaction your readers will have? Or do you just let the story flow?

When I write the first draft, I don't think about the reader at all. The first draft is for me alone. Later on, when I rewrite, I start to consider the book from someone else's perspective. It helps me to see all the places where the story isn't clear and the moments where I have been lazy or untidy. I think that worrying about a reader too soon can interrupt the writing flow, but not worrying about the reader ever makes for bad editing.

3. Let's pretend for a moment you have the power to go back in time. Who would you like to meet?

I'd be very interested to meet a war bride arriving on the prairies (where I live now). Some of the war brides still live here and so I've got to talk to them about how hard life was in Saskatoon when they first got to this far away place, but I'd love to be able to go back in time and experience it along with them - just for a few days.

4. When you were little, you wanted to be a writer? Or it just happened this way?

I've always read a lot. And I love writing and playing with language - Scrabble, Boggle, crosswords, all that stuff. I was encouraged by my father to write and when I was younger I tended to spend free time fiddling around with stories or poems on the page. To have the luck of being published was something I could never have predicted or counted on.

5. From where did the idea for "40 Things I Want To Tell" came? 

The character of Bird (Amy) had appeared in several drafts of stories that weren't working. Suddenly the title popped into my mind and I realised that Amy had to be the person to tell this story. She has to learn how to let go, how to forgo control, and the novel is the perfect place for her to find this out.

6. And... I know it's a childish question, but do you have a favorite book?

It's a great question. I love a novel called The Glass Bead Game by Herman Hesse. It's a puzzling favourite for people I've recommended it to because it is long and intense, but I love it. There is a moment of great beauty that the narrative builds to that makes me feel like life is beautiful.

7. Is there something that you like to say to your actual or maybe future Romanian readers?

It's lovely to meet you online and I hope you can find at least my first book in Romania. If any of you want to write yourselves, please come and visit my website www.alicekuipers.com where I have writing tips and ideas to inspire you! Thank you very much for the interview.

   I really hope you won't find this questions too silly to even bother answering at them. And again, thank you for accepting this little interview

Thank you again for taking the time to ask me questions. I hope my answers are illuminating and that you keep up the important work of inspiring readers.
Cartile autoarei
    Ei bine, dupa cum puteti vedea, Alice a fost foarte draguta si mi-a raspuns cu drag la intrebari. Daca doreste sa posteze acest interviu pe propriul blog (poate visez prea departe) as aprecia daca ati preciza pe ce blog a aparut initial si cine l-a luat. Multumes. Oh, si as aprecia la fel de mult un comentariu micut in care sa imi spuneti ca ati facut asta, daca alegeti sa il postati si voi.