sâmbătă, 26 mai 2012

Incet, dar sigur.

Tumblr_m2wlzqhlxw1r50au6o1_500_large


Recenzie "Existence" de Abbi Glines

Existence (Existence Trilogy, #1) 
 What happens when you're stalked by Death? You fall in love with him, of course.

Pagan Moore doesn't cheat Death, but instead, falls in love with him.

Seventeen year old Pagan Moore has seen souls her entire life. Once she realized the strangers she often saw walking through walls were not visible to anyone else, she started ignoring them. If she didn't let them know she could see them, then they left her alone. Until she stepped out of her car the first day of school and saw an incredibly sexy guy lounging on a picnic table, watching her with an amused smirk on his face. Problem is, she knows he's dead.

Not only does he not go away when she ignores him, but he does something none of the others have ever done. He speaks. Pagan is fascinated by the soul. What she doesn't realize is that her appointed time to die is drawing near and the wickedly beautiful soul she is falling in love with is not a soul at all.

He is Death and he's about to break all the rules.

_____________________________________________________________________________  

     Deci, Existence de Abbi Glines. Adevarul e ca mi-e greu sa ii fac o recenzie, fiindca inca nu am sentimente bine definite despre cartea aceasta. Asa ca o sa incerc sa ma lamuresc pe parcurs, cand scriu. Sa despic firul in patru, ca sa zic asa, si sa delimitez cu claritate ce mi-a placut si ce nu.
     Trebuie spus despre stilul de scris al autoarei ca e foarte cursiv. Mi-a lasat impresia ca actiunea curge pur si simplu, cu fluenta si simplitate. Ce vreau de fapt sa zic e ca e incredibil de usor sa te pierzi in poveste si ca treci repede peste file. Nu neaparat fiindca se intampla lucruri atat de captivante incat te tin lipit de pagina ( monitor/telefon in cazul meu) si nu te mai poti opri pana nu afli cum se termina. In realitate, in carte sunt prezentate destul de multe aspecte ale vietii normale, de zi cu zi, a lui Pagan, incat,  la un anumit punct, daca nu ar fi spiritele sau transportorii, ai putea uita de intriga paranormala si te-ai complace cu usurinta in ideea ca e pur si simplu o poveste romantica. Dar exista intr-adevar ceva acolo, adanc inradacinat, care face ca lucrurile sa se miste in maniera lor obisnuita fara sa te plictiseasca. Si asta nu poate veni decat de la autor. In ceea ce priveste personajele, mi-au placut si nu mi-au placut.
      Pagan Moore vede fantome de cand se stie, dar asta a incetat de mult timp sa o mai impresioneze. Daca atunci cand era copil vorbea despre oameni care trec prin ziduri si pe care se parea ca nimeni altcineva nu poate sa ii vada, acum a invatat ca e mult mai bine sa tina pentru sine. Mai mult, cum spiritele lui Abbi Glines nu pot vorbi si nu iti fac nici un rau, nu vor sa le implinesti o ultima dorinta sau nu te haituiesc de dragul bantuitului, solutia cea mai usoara, logica si clara este sa le ignori. Si Pagan a inteles asta. Pana in prima zi de scoala, cand il vede.
      El e probabil cel sexy baiat pe care ea l-a vazut vreodata. Genul cu zambet superior, ochi albastri, care o asteapa in sala goala de clasa si ii vorbeste.  Ceea ce e ciudat. Mult prea ciudat. Si nu fiindca Pagan nu e obisnuita ca baietii frumosi sa ii vorbeasca. Ci fiindca in mod evident tipul e mort, iar pana acum mortii au fost mereu tacuti precum mormintele. 
       Dar, pe langa picatura de supranatural din viata ei, Pagan trebuie sa ii fie tutore lui Leif Montgomery, jucator vedeta in echipa de fotbal a scolii, fost iubit al majoretei sefe, persoana despre care nu a avut si e convinsa ca nu va avea o parere buna. Numai ca se insala. Leif are in spate o poveste despre care nimeni altcineva nu stie. In plus, e ferm hotarat sa ii demonstreze lui Pagan ca nu e asa cum ea il crede. Mai mult chiar, da toate semnele ca isi doreste ca intre ei sa fie ceva mai... special. Iar ei nu pare sa ii displaca asta, pana in momentul in care o conversatie intre el si Kendra ii da noile sentimente peste cap.
       Apoi se intampla accidentul. Si pe cand toata lumea ii spune ca s-a salvat tocmai fiindca nu purta centura de siguranta, spiritul vorbitor si sexy sustine contrariul. Dar Pagan e mult prea obosita si socata ca sa judece problema cu atentie si, pe parcurs, capitolul acesta pare incheiat. Acum, desi Leif e ferm convins ca e vinovat de accidentul ei, gaseste curajul de a isi marturisi sentimentele. Si, cu toate ca nu mai e sigura ca asta e ceea ce isi doreste, Pagan devine iubita lui. 
       Cu toate acestea, normalitatea nu e pentru ea. Ziua in care se reintoarce la scoala este aceeasi zi in care se pare ca Dank Walker, solistul formatiei Cold Soul, devine elev in liceul lor. Si, pe cand toti par extaziati de prezenta lui, ea e pur si simplu socata. Fiindca Dank nu e nimeni altcineva decat spiritul ei, cel care i-a cantat la chitara in camera de spital si care i-a oferit o explicatie contrara celorlalte pentru salvarea sa din accident. Si, desi nu mai intelege nimic, acum Pagan e urmarita de o fata ciudata, blonda, care cu siguranta nu e umana si care sustine ca e aici pentru a indrepta o greseala. Si se pare ca, desi refuza cu indarjire sa ii explice tot ceea ce se petrece, Dank e singurul care o poate salva.

           Citat:

   "He told me the man who wrote my favorite books, The Chronicles of Narnia, said that ‘You are not a body. You have a body. You are a Soul’.” She smiled at the idea like it was    
  brilliant.

    “Today you are You, that is truer than true. There is no one alive who is Youer than You.” 

                                                                                          Dr. Seuss

    “I love you,” I said, causing his face to contort in pain. “I’m not a man so I do not have a heart that loves as a human does. I’m an immortal god that dwells with supreme power because I hold the keys to Death. But you are my existence. I am yours.” Hot tears streamed down my face as I stared into the face of someone who comprehended an emotion much stronger than my weak, feeble words of love.

     Acum, ca am vorbit in general despre carte, inca am ramas cu marea intrebare. Mi-a placut de fapt sau nu? Ei bine, nu mi-au placut numele personajelor. Recunosc. Absolut deloc. Pagan ca Pagan, dar Dank ori de cate ori il rostesc imi suna de parca as arunca o pietricica intr-un tub de alama si s-ar tot lovi de pereti. Dar pot numele a doua personaje sa scada din valoarea unei carti? Nu. Fiecare cu preferintele lui. Atunci caractele. Pai, aici ar fi cate ceva de spus. 
      Nu imi place Pagan in mod special, dar recunosc ca e totusi destul de credibila ca personaj. Pot sa inteleg de ce a ramas iubita lui Leif, chiar daca era indragostita de Dank. La urma urmei, cu totii simtim nevoia de siguranta, nu? Dar criza pe care a avut-o la un moment dat? Mi s-a parut prea mult. Inteleg, ii simtea lipsa, dar totusi, Dumnezeule, uneori trebuie sa ridici capul sus si sa incerci sa traiesti. Vreau sa zic, cu ce e mai bine daca te ascunzi sub patura? Nu e ca si cum lucrurile se rezolva de la sine. Dar ii admir decizia finala. Sacrificiul adevarat. 
      Dank. Pai, da, Dank. Am inteles de ce a pretins ca este elev de liceu. Dar relatia lui cu Kendra? Serios, daca nu e o explicatie buna in cartea a doua, o sa raman cu impresia ca a fost doar un gest prostesc si fara rost. O putea tine la distanta de el pe Pagan si fara sa ii franga inima, ce Dumnezeu. 
       Poate ca am lasat impresia ca nu m-a incantat. Nu e chiar asa. Mi-a facut placere sa o citesc, chiar m-am simtit bine. Si sincer, am fost mereu curioasa cum o sa se rezolve totul, ceea ce e bine. E genul de roman in care multe persoane nu sunt ceea ce par. Dar intrebarea care se pune pana la final este una singura: va fi Pagan demna, in ochii zeitatilor, sa primeasca dragostea Mortii?
    
                           Nota: 4/5

duminică, 20 mai 2012

Almost♥

Primele 100 de cuvinte (#1)


De mult imi doream sa particip si eu la campania "Primele 100 de cuvinte" initiata pe blogul Romance of pages . Asa ca iata primul meu post.


 


Existence (Existence Trilogy, #1) "Don’t look at him and he’ll go away. I chanted in my head, as I walked toward my locker. It took an extreme amount of willpower not to glance back over my shoulder. Not only would alerting him I could see him be pointless but it would also be stupid. The halls were already full of  students. Although, if he’d followed me inside the school I would have seen him easily enough through the throngs of people. He would stand out just like they always did, unmoving and watching.
    “GAH! Have..."

sâmbătă, 19 mai 2012

Recenzie "The boyfriend thief" de Shana Norris

The Boyfriend Thief 
 Avery James has her life planned out: this summer she'll work with a humanitarian program in Costa Rica, next year she'll graduate at the top of her class, and after that, college and medical school. Perfect, planned, total order.


The only problem: getting the rest of the money she needs for the trip before the deadline. Hannah Cohen, her biggest competition for the valedictorian title, makes an unexpected offer: If Avery can win over Zac Greeley and make him break up with Hannah before the end of the school year, a check for five hundred dollars is all hers. Faced with the prospect of spending yet another summer working as a giant hot dog, it's an offer Avery can't refuse.


Zac is nothing like Avery expected. Within his chaotic world of midnight slushie runs and spontaneous dance parties, her total order is quickly falling apart while Hannah seems poised to get everything she wants. But just how much is Avery willing to give up for the perfect, planned life?

_________________________________________________________________________ 

     Cand am descarcat "The boyfriend thief", recunosc ca eram plictisita. Fara chef. Inca sub vraja a "Obsidian" si cautand ceva dulce si usor, amuzant, care sa ma scoata din monotonie. Care, sincer vorbind, sa faca mai suportabil timpul pana in august (pana la Onyx - da, da, disperata). Si am gasit lucrurile astea. Dar, in acelasi timp, si ceva mai mult.
    Din ziua in care mama ei i-a parasit, nimic nu a mai fost la fel pentru Avery James. Pentru ea, lucrurile nu s-au dovedit deloc usoare. Intr-o zi, avea o mama. Apoi, intr-o dimineata, s-a trezit si ea nu mai era acolo. Asa ca Avery si-a petrecut ultimii cinci ani din viata incercand sa o urasca. Incercand sa faca lucrurile sa mearga. Sigura ca ea e cea care trebuie sa ii adune pe toti atunci cand pareau sa se sfarame in bucati. Si, mai presus de toate, convinsa ca este numai vina ei ca mama a plecat. 
     Acum, la saptesprezece ani, Avery are o slujba - lucreaza la Diggity Dog House, ceea ce inseamna ca uneori trebuie sa poarte un costum stupid, interpretandu-l pe Bob the Hot Dog si dansand The Hot Diggity Shuffle ori de cate ori i se cere, asta daca nu vrea sa isi piarda locul de munca - notele ei sunt exceptionale si stie ce vrea in viitor, atat in cel indepartat, cat si in cel ingrozitor de apropiat. Sa mearga in Costa Rica pe post de voluntar ar insemna mult in aplicatia ei pentru Facultatea de Medicina. Numai ca nu e singurul motiv pentru care vrea cu orice pret sa ajunga acolo. In interior, Avery nu a trecut niciodata peste plecarea mamei sale. Asa ca ideea de a o gasi intr-o zi si de a o intreba de ce a ales sa ii paraseasca nu ii da pace. Iar intamplarea face ca acesta sa fie unul dintre locurile despre care mama ei obisnuia sa vorbeasca cu pasiune. 
    Sa fiu sincera, Avery e genul de persoana infricosata ca va scapa totul din mana, ceea ce o face sa incerce sa le controleze vietile celor din jurul ei. Totul trebuie sa fie curat si la locul lui in casa. Fara dulciuri si mancare nesanatoasa, lucru pe care fratele si singurul ei parinte par sa le accepte cam greu. Cand tatal ei le-o prezinta ei si lui Ian pe noua lui prietena, Avery o simte ca pe un afront personal. E dovada ca ea nu e suficient de buna, ca nu reuseste sa faca totul perfect. Ca nu este suficienta. In lumea ei, mai presus de toate, exista convingerea ca oamenii mereu pleaca. Nimeni nu o sa ramana niciodata permanent, asa ca ea pur si simplu nu intelege: de ce tatal ei se expune din nou unei astfel de dureri? Mai ales ca, atunci cand si Trisha va iesi din viata lui, Avery va fi cu siguranta cea care sa adune din nou bucatile si sa reconstruiasca ceva durabil.
      Atunci cand profesorul de economie ii numeste pe Avery si pe Zac ca parteneri de proiect, e sigura ca ea va fi cea care va face toata treaba. La urma urmei, el este (dupa parerea ei) clovnul clasei. Nu ia niciodata lucrurile in serios. Pur si simplu, pare sa nu ii pese. Si apoi, este iubitul lui Hannah. Pe vremuri, Avery, Hannah si Elliot obisnuiau sa fie nedespartiti. Apoi, mama lui Avery a plecat si intre ei s-a intamplat acel "ceva" care a distrus tot. Acum, nu numai ca nu isi mai vorbesc, dar par si sa se urasca intre ei, ceea ce e rau, dat fiind ca Molly, cea mai buna si de fapt singura prietena a lui Avery pare sa fie indragostita de Elliot.
      Zac nu este nimic din ceea ce si-a imaginat Avery. Pe langa faptul ca are o multime de idei si e mai  mult decat nerabdator sa le puna in practica, este simpatic si de treaba. Iar ea pur si simplu nu poate intelege: ce are un baiat plin de ganduri nebunesti in comun cu perfecta, tipica si  mereu aranjata Hannah? 
      Una peste alta, Avery inca are nevoie de bani pentru a merge in Costa Rica si nu pare ca va face rost de ei prea curand. Asta pana cand Hannah insasi ii face o oferta: ii va oferi restul de bani cu o conditie - sa il seduca pe Zac si sa il faca sa se desparta de ea in putinele saptamani care au mai ramas pana in vara. Si, desi la inceput nu vrea sa accepte, putin santaj transforma totul intr-o propunere de nerefuzat. Numai ca, asa cum am spus, Zac nu e deloc asa cum si-a imaginat ea. Si, incet-incet, Avery James, pentru care dragostea e o idee prosteasca, incepe sa se simta atrasa de el. 

              Citate: 

 “Hot dog!” the boy cried, giving me a drooly grin. I patted him on the head and turned around to continue my mascot duties. But the little boy wasn’t done with me yet. “Dance!" Oh, no. Not happening, kid."

 “Okay, okay,” I growled. The shuffle was this stupid dance Mr. Throckmorton made up involving a kind of tap dance move—step, step, shuffle, step, shuffle,
repeat—while swinging your arms from side to side. And then for the finale, you jumped around and shook your bun at your audience. "

“A good businesswoman also understands that sometimes dynamics change and a computer can’t calculate all of the various conditions.”
“Hmm,” I said, slipping my arms around his neck. “And what conditions are those?”
“Well, for one, I really love hot dogs.” Zac’s mouth curled into a grin, his eyes twinkling in the light of a passing car. “And two, you look cute when you shake your
bun.”

     Sincer, mi-a placut cartea mult mai mult decat ma asteptam atunci cand am descarcat-o. Zac nu e nici el ceea ce pare, iar parerea celorlalti despre el, desi nu o arata, il raneste. Dar, intr-un fel, este tot ceea ce are Avery nevoie. El si convingerea lui ca, atunci cand lucrurile nu merg bine, nu fugi, ci incerci sa le repari.

Nota: 3,5/5
          

Never.

306130_3388717995823_1205768217_32522097_1952960975_n_large

Music from my heartl (#5)



marți, 15 mai 2012

Giveaway


Sa fac si eu reclama, nu-i asa? Pe blogul http://omfgbooks.blogspot.com/ este in desfasurare un concurs care pe mine una chiar ma entuziasmeaza. Intrati si voi, inscrieti-va si doriti-va sa castigati. Eu n-am sa ratez ocazia.

  
 
http://1.bp.blogspot.com/-FZc2TVNIbHs/T6m5WYD-5ZI/AAAAAAAAALY/btvwahOK5L8/s400/jj5.jpg 

This Giveaway is International as long as the Book Depository ships to you. The contest will run until July 6th.


duminică, 13 mai 2012

Recenzie "Chimie perfecta"

 

BĂIAT RĂU + FATĂ CUMINTE = CHIMIE PERFECTĂ

O poveste provocatoare şi pasională despre ce poţi descoperi când priveşti dincolo de suprafaţa lucrurilor.
La Liceul Fairfield dintr-o suburbie a oraşului Chicago, toată lumea ştie că între elevii veniţi din sudul oraşului şi cei din nord există o reacţie cam sulfuroasă. Aşa încât atunci când Brittany Ellis, şefa majoretelor, şi Alex Fuentes, membru al unei bande de cartier, sunt obligaţi să fie parteneri de laborator la orele de chimie, consecinţele se anunţă explozive. Niciunul dintre cei doi adolescenţi nu este însă pregătit pentru cea mai surprinzătoare dintre toate reacţiile chimice – iubirea.
Pot ei să spargă tiparele şi să înlăture prejudecăţile care ameninţă să-i ţină la distanţă?
Toată lumea ştie că sunt perfectă. Duc o viaţă perfectă.
Am haine perfecte. Până şi familia mea e perfectă.
Şi deşi asta e o minciună sfruntată, m-am dat peste cap ca să păstrez aparenţele că am tot ce-mi doresc pe lume.
Dacă adevărul ar ieşi vreodată la lumină, toată imaginea mea perfectă s-ar duce de râpă…
O carte pentru băieţi răi şi fete cuminţi, pentru băieţi buni şi fete rele, o carte pentru băieţi şi fete, care a cucerit cititorii şi blogosfera!

________________________________________________________________________________ 


    Nu e genul meu sa postez recenzii la numai o zi una de alta, dar simt nevoia sa fac ceva totusi, asa ca am scormonit prin ce am citit in 2012 si m-am gandit: de ce nu? "Chimie perfecta" sa fie! Mai ales ca in curand o sa vorbesc si despre "Rules of Attraction".
     Asa, o sa fiu clara de la inceput si sper sa nu imi sara toata lumea in cap, fiindca e parerea mea si ma priveste: e o carte placuta, dar nu o carte extraordinara. De ce zic asta? Nu numai fiindca am citit carti mai bune, ci fiindca aveam asteptari mai mari. Povestea e buna. Imi place. O, da, chiar imi place. Chiar si finalul fericit, care era previzibil, totusi. Ce pot sa spun, sunt un vanator de finaluri fericite. Asta e, fiecare cu placerile lui. Dar in acelasi timp, voiam sa vad un alt stil, ceva care sa se muleze mai bine pe actiune, care sa imi aduca in fata ochilor mai clar sentimentele personajelor, o exprimare care sa imi faca mai accesibile dimensiunile lor sufletesti. Stilul lui Simone Elkeles e simplu si nu intr-un mod negativ. Dar "Chimie perfecta" avea potentialul de a se inscrie printre cartile mele preferate. Asa, a exercitat asupra mea o vraja timp de cateva zile, dar cam atat. Stiti, euforia. Apoi, cand am luat lucrurile mai la rece, m-am gandit mai bine. De ce zic vraja? Fiindca, asa cum spuneam, m-am lasat dusa de val cu finalul acela fericit. Inca de cand o citeam imi doream ceva mai consistent, mai sufletesc. A avut momente, bineinteles. Dar eu cautasem altceva, o altfel de analiza, care poate e mai greu de redat la persoana intai fara ca unora sa li se para ca devine plictisitor. Cu toate astea, raman la parerea mea. Se putea mai bine.
    Acum, personajele. Imi plac personajele. Chiar daca baiatul rau si fata cuminte au ajuns sa constituie un cliseu, de ce sa nu recunoastem: marea majoritate dintre noi ( serios, doar nu sunt singura? ) iubim sa citem asa ceva. Doar e visul oricarei fete, nu? Tipul care se deschide numai in fata ei si care are incredere numai in ea pentru a-i impartasi ce are pe suflet.
    Asa, ceva ce am apreciat totusi la felul cum e scrisa cartea? Faptul ca autoarea a dedicat cate un capitol fiecaruia dintre cele doua personaje principale. Am apreciat acest lucru, la fel ca si la "Naluca si Naucul". In timp ce in cartile scrise la persoana intai imi permit (de obicei ) sa ma atasez de personajul narator, aici am avut ocazia sa ii cunosc pe amandoi mai bine si sa ii inteleg. Si odata ce am inceput sa citesc despre ei, m-au cucerit.
    Alex Fuentes. Ce poate fi spus despre el? Ca are doua fete? Intrebarea care se pune e cine nu are. Nu, intr-adevar, Alex nu e deloc ceea ce vrea sa para. Ca sa o citez pe Brittany, exteriorul constituie logo-ul lui. Ceea ce este el. Alex Fuentes: mexicanul periculos, mortal si sexy. O fi el sexy, dar in interior e o cu totul alta poveste. Si nu toti au acces la ea. Dar intr-o lume a saraciei, unde bandele de cartier conduc jocul, unde supravietuiesti numai atata timp cat esti de o parte sau de alta a baricadei, unde nu exista zone intermediare, la ce te poti astepta? Alejandro Fuentes ( si mi s-a parut foarte interesant ca desi era foarte atasat de ceea ce era el de fapt nu dorea sa i se spuna Alejo, ci Alex ) si-a vazut tatal murind cand avea doar sase ani. Fara sa isi poata aminti fata criminalului, Alex incearca in zadar sa afle cine este. Intrat de tanar in Latino Blood, stie ca nu poate visa ca in viitor sa mearga la colegiu sau sa se ridice asupra conditiei lui actuale. Si, cu toate astea, desi nu vrea s-o recunoasca, si-o doreste. Familia lui e mai presus decat orice. Ar vrea sa le asigure fratilor lui o viata mai buna, una din care Blood sa nu faca parte. Intr-adevar, in interior nu e ceea ce pare la suprafata.
      Brittany Ellis e, daca ma intrebati pe mine, imaginea perfecta a pitipoancei de prin filmele americane. Blonda. Sefa majortelor. Pare sa nu aiba alta grija in viata decat ca bluza ei sa fie de firma si rujul sa aiba culoarea potrivita. Iubitul ei? Jucator de fotbal. Cuplul lor? De aur. Acesta e exteriorul. Din nou, interiorul aduce o rasucire de 180 de grade. Avand o mama un pic cam nevrotica, daca ma intrebati pe mine, care e rusinata de faptul ca fiica ei cea mare e o persoana cu dizabilitati, Brittany simte in mod constant presiunea exercitata asupra ei. Aceea de a fi fiica perfecta, fata perfecta, eleva perfecta. Isi iubeste cu sinceritate sora. De fapt, pentru a fi pe deplin corecta, sora ei e mai presus decat orice. Chiar si anul viitor, cand va merge la facultate, Brittany va alege ceva aproape de casa, pentru a fi in continuare in preajma lui Shelly. Asa ca nu, fata egoista nu pe care o vad toti nu se gandeste deloc numai la ea insasi.
      Existentele lor se dau peste cap in momentul in care sunt numiti parteneri la ora de chimie a lui Petterson. Brittany e hotarata sa il ignore. Pur si simplu, nu vrea nici o legatura cu cineva despre care se spune ca face trafic de droguri si ca si-a petrecut vara prin inchisoare. Nici Alex nu vrea vreo legatura cu mica regina a frumusetii. Asta pana in momentul in care el si Lucky incheie un pariu: daca Alex va reusi sa se culce cu Brittany pana de Ziua Recunostintei, masina lui Lucky va intra in posesia lui. Si ceea ce incepe ca un pariu prostesc se termina cu o descoperire care e pe cat de minunata, pe atat de cruda: nici unul nu e ceea ce pare. Mai mult, chimia dintre ei doi este perfecta.

            Citat:

            ”Vreau să aflu cum pot s-o fac să râdă. Vreau să știu de ce plânge atunci când plânge. Vreau să știu    cum ar fi dacă s-ar uita la mine ca la cavalerul ei în armură strălucitoare.”


           ”M-a atins de parc-aș fi fost făcută din sticlă.
           M-a sărutat de parcă voia să păstreze amintirea asta pentru tot restul vieții.”

       
       ” Se întoarce cu spatele la mine.
          - Ești dezgustător.
         - Ce-ai zice dacă ți-aș spune că am forma un cuplu de milioane ?
          - Aș zice că ești un idiot.”

   Per total, cum am zis, nu e o carte rea. Nici una care sa nu merite citita. Doar ca eu ma asteptasem la mai mult, vrusesem mai mult, sperasem mai mult. Mi-a placut ca Alex si Brittany au trecut totusi barierele societatii, ca nu s-au lasat ( intr-un final ) influentati de ceea ce dictau cei din jurul lor. S-au indragostit si asta a fost tot. De aici, lucrurile au curs natural. Fluent.

Nota: 3,5/5

sâmbătă, 12 mai 2012

In vizita (#3)



Cum pana acum nu am postat nimic paranormal la rubrica asta, azi m-am hotarat sa va prezint:

Haunting Violet
 "Hauntin Violet" de Alyxandra Harvey

Violet Willoughby nu crede in fantome. Numai ca fantomele cred in ea.

Dupa ce a petrecut ani intregi participand la inselaciunea elaborata a mamei sale,mediu fraudulos, Violet este cat se poate de sceptica in privinta existentei paranormalului. Numai ca acum, ca este vizitata de o fantoma foarte insistenta, care a suferit o moarte violenta, ea nu isi mai poate ignora abilitatea iesita din comun. In plus, trebuie sa afle ce incearca spiritul sa ii transmita si asta cat mai repede, deoarece criminalul este inca in libertate.

Planuind sa evadeze din schema mamei sale prin intermediul unei casatorii avantajoase, Violet trebuie sa se asigure ca abilitatea ei ramane secreta. Singura persoana care o poate ajuta este Colin, prietenul ei din copilarie, pe care in timp a ajuns sa il iubeasca. El o intelege pe adevarata Violet, dar stie ca sa o ajute sa isi continue planul inseamna ca ei nu vor fi niciodata impreuna. Va reusi Violet sa duca totul la capat fara sa isi ruineze sansa la un viitor fara minciuni?

Recenzie "Uneori, sub clar de luna"

 

Lumina lunii e periculoasă – alungă intimitatea întunericului şi scoate la iveală lucruri care ar fi mai bine să rămână ascunse...
Shelby este îndrăgostită de misteriosul Austin Bridges al III-lea, pe care l-a cunoscut într-o tabără de reeducare, cu o vară în urmă.
Acum, ea învaţă la Academia Steinfelder, o severă şcoală elveţiană pentru fete… ce poate fi mai rău de-atât?
Cum nu mai are nicio veste de la iubitul ei, Shelby este îngrijorată – mai ales că vede într-un tabloid o fotografie în care el apare alături de prinţesa pop a Europei.
Dar Austin nu este doar fiul unui star rock, ci şi un vârcolac sexy, iar legătura lui cu Shelby este mult mai puternică decât bănuieşte ea.
Austin reuşeşte să se strecoare la Steinfelder şi îi dezvăluie lui Shelby adevăratul motiv pentru care s-a ţinut deoparte în tot acest timp. Prizonieră în şcoală, din ce în ce mai conştientă de pornirile ei ancestrale, Shelby realizează că iubirea ei pentru Austin o va costa mai mult decât îşi imaginase vreodată.
Şi, în curând, va fi noapte cu lună plină...


_____________________________________________________________________________

    Sa vedem... O mai stiti pe Shelby Locke, nu-i asa? Fata din Beverly Hills cu o mama vitrega demna de Cenusareasa? Care a fost trimisa in Tabara Semilunii doar fiindca a fost si ea la un pas sa sarute un baiat? Care ajunsa acolo s-a implicat atat de mult in a ajuta un varcolac incat a ajuns iubita lui? Fata care nu se teme sa planga sub clar de luna? Ei bine, eu o mai stiu. Si, cu toate astea n-am facut o recenzie la primul volum si nici n-am sa fac. De ce? Fiindca eu l-am cumparat cand a aparut, cam acum doi ani, daca nu ma insel. Si nu ca memoria mea nu e buna, dar nici chiar atat de buna incat sa vorbesc despre "Sa nu plangi sub clar de luna" fara sa o recitesc. Asa ca o sa spun ca eu primei carti i-as fi dat oricum 3/5. Nu ca e o carte rea, dar nici prea impresionanta. Draguta, per ansamblu.
    Si atunci, daca nu m-a atins in mod special, de ce am comandat eu continuarea? Fiindca am boala cu seriile neterminate. Ar trebui ca o carte sa fie chiar proasta ca sa nu citesc si ce urmeaza in cautarea unei evolutii. Si, cum am spus mai sus, nu e cazul.
    Acum, ca o mica paralela in trecut, dupa ce il ajuta pe Austin Bridges al III-lea sa fuga din Tabara Semilunii, stim cu totii ce se intampla. Shelby e trimisa la Canionul Rosu, unde e foarte probabil ca tot ce s-a intamplat in ultimele saptamani sa ramana in trecut. Dar Austin are alte planuri, asa ca o urmeaza pe Shelby in mijlocul desertului, intr-o "minunata" tabara de reeducare, unde marsurile fortate si sapatul latrinelor sunt metoda principala de corectie ( pe bune? ). Asa ca, pentru moment, se pare ca ei doi isi primesc sfarsitul gen "si au trait fericiti pana la adanci batraneti" ( sau pana data viitoare, daca ma intrebati pe mine ), iar eu, cititorul cu fire romantica, primesc sarutul dupa care am asteptat intreaga carte. Toate bune si frumoase, un debut dragut, toate sansele ca autoarei sa i se imbunatateasca stilul si urmatoarea ei carte sa fie mai buna. Am pus "Sa nu plangi sub clar de luna" pe raft si mi-am vazut de viata mea, fara sa intuiesc ca Heather Davis avea alte planuri.
     Stiam de existenta a "Sometimes by Moonlight" cam de jumatate de an ( fara sa ma conving sa o descarc si sa o citesc ) cand Leda a luat hotararea sa o publice. Asa ca am profitat, am precomandat-o, am citit-o ( ferm convinsa ca daca publici o carte de 160 de pagini nu e nici o sansa sa existe volumul trei ) si acum incerc sa spun si eu cateva cuvinte despre ea.
     Asa ca, in primul rand, desi stiu ca la ei e aparuta doar ca e-book, intreb si eu, ( nu ca o critica, doar de curiozitate) de ce sa publici ceva de 160 de pagini? De ce nu poti sa scrii ceva mai mare (fiindca, sincer, mai puteau fi spuse lucruri in cartea asta), apoi volumul trei, daca tot vrei o trilogie?
Sau, daca nu ai chiar atat de multe idei, dar ai destul pentru a scrie o continuare, de ce nu le asterni pe toate intr-o singura carte mai compacta? In fine.
      In "Uneori sub clar de luna" e clar ca Shelby nu s-a intors la viata ei normala din Beverly Hills. Mai mult, tatal ei si Priscilla au inscris-o la o scoala din Elvetia, unde fetele bogate si problematice care au calcat stramb sau care au stat in calea parintilor lor, sunt trimise pentru a fi educate. Academia Steinfelder nu e de vis. E izolata si stricta. Un loc cu multe reguli si mancare proasta. Unde telefoanele si orice aparatura electronica e confiscata si unde te scoli la ora sase chiar si in weekend. Poate ca Shelby nu s-ar fi simtit atat de mizerabil, dar de cand au plecat din desert Austin nu a mai dat nici un semn de viata. Mai mult, intr-o revista a colegei ei de camera scrie ca el are chiar o noua iubita, nici mai mult nici mai putin decat senzatia muzicii pop Eva Maleva ( la inceput, eram ceva gen: "Pe bune, Eva Maleva?", dar dupa ce m-am gandit un pic mai bine, mi-am dat seama ca numele nu e chiar atat de ciudat in realitatea actuala ).
     Apoi, incep sa apara semne care indica prezenta lui Austin in castel: biletele si desene facute intr-un stil asemanator. Numai ca atunci cand Shelby si el se intalnesc in sfarsit, e clar ca nu Austin le-a lasat in urma. Dar realitatea are castig de cauza in fata incertitudinilor. In primul rand, el inca o iubeste pe Shelby si povestea cu Eva e o neintelegere. Si desi asta e tot ce are ea nevoie sa auda, mai e ceva chiar mai important: se pare ca in curand, fie ca vrea sa creada sau nu, Shelby va avea blanita. Iar acum, ca ea va fi varcolac, este mai mult decat iubita lui Austin. E partenera lui, pe toata viata. Si daca asta nu e suficient ca sa o sperie, se pare ca locul in care se afla, castelul in sine, a fost construit de un mercenar care si-a dedicat viata uciderii varcolacilor si care a innebunit la batranete, sustinand ca este urmarit de fantomele bestiilor. Iar acum, descendentii lui sunt in jur, gata sa o foloseasca pe ea ca sa il atraga in capcana pe Austin.
  
      Citat:


        "Iar cand intr-un final m-a sarutat, am uitat de Steinfelder.Am uitat de grija ca voi deveni varcolac. Am uitat de toate. Cand se spune ca poti sa te pierzi cu totul intr-un sarut, nu e o minciuna. Iar in acel moment, eu eram pierduta complet, fericita.
          E pacat doar ca nu poti ramane asa, pierduta. Nu poti ramane pentru totdeauna rupt de realitate. Oricat de tare ai incerca."

      Ce pot sa spun, nu e o carte rea. Numai ca e genul de carte care nu suna bine in romana. Nu din cauza traducatorului, nu. Ci din cauza denumirilor si... nu stiu, pur si simplu cred ca ar fi sunat mai bine in engleza. Dar e o carte placuta, nu spun nu, cu toate ca raman la parerea mea: putea fi inclusa in acelasi volum cu aceea care am inteles de pe blogul autoarei ca o sa apara. Cu toate astea, dat fiind ca primul volum a fost lipsit de astfel de momente, mi-a placut sa ii vad pe Shelby si pe Austin ca un cuplu. Si am apreciat faptul ca Shelby a fost speriata in fata perspectivei de a deveni varcolac, nu s-a entuziasmat imediat la ideea ca o sa fie impreuna cu el pentru totdeauna. Si parca, doar parca, fiindca a trecut mult timp de cand am citit-o pe prima, am vazut o oarecare evolutie in stil.

3,5/5

Carpe diem.

423340_115796831882559_113585732103669_2747_111112232_n_large

luni, 7 mai 2012

Recenzie "Shadows"

http://photo.goodreads.com/books/1328414465l/13183957.jpg 
 The last thing Dawson Black expected was Bethany Williams. As a Luxen, an alien life form on Earth, human girls are…well, fun. But since the Luxen have to keep their true identities a secret, falling for one would be insane.

Dangerous. Tempting. Undeniable.

 
Bethany can’t deny the immediate connection between her and Dawson. And even though boys aren’t a complication she wants, she can’t stay away from him. Still, whenever they lock eyes, she’s drawn in.
Captivated. Lured. Loved.

Dawson is keeping a secret that will change her existence...and put her life in jeopardy. But even he can’t stop risking everything for one human girl. Or from a fate that is as unavoidable as love itself.

_________________________________________________________________________________

   Cand am citit ultimul rand din "Obsidian", mi-am facut o promisiune: ca am sa astept luna august si abia apoi am sa incep "Shadows". Si m-am tinut de cuvant. Pe bune. O zi si jumatate chiar. Apoi n-am mai rezistat si am facut singurul lucru logic: am citit. Si acum stau si imi misc buzele in gol ca un pestisor pe uscat, intrebandu-ma la nesfarsit ce fac eu pana in vara. Imi rod unghiile incet si innebunitor, probabil. Dar sa revenim.
    Stiti cartea aceea a lui Allan Bradley, "Placinta e dulce la sfarsit"? Poate ca am sa vorbesc si despre ea intr-o zi, chiar daca a trecut ceva timp de cand am citit-o. Dar ce voiam de fapt sa spun e ca in cazul lui "Shadows", afirmatia se contrazice. Continutul e dulce ( nu genul de dulce care iti da carii si calorii, ci acela care te face sa zambesti, da ), iar sfarsitul te lasa... in aer, ca sa fiu sincera. Pe langa sentimentul natural de compatimire si tristete.  Cand am inceput sa citesc chiar imi era teama de rezultat, fiindca stiam ce avea sa se intample si nu sunt chiar intr-o stare in care sa suport dramele. Dar trebuia sa am incredere in Jennifer Armentrout si in faptul ca nu avea sa ma dezamageasca.
    Chiar daca pe parcursul a "Obsidian" nu am prezentat un mare interes pentru amintirea lui Dawson, mi-a fost imposibil sa nu ma atasez de el acum. Serios, in el si in Bethany gasesti unele lucruri care la ce relatie actuala au Daemon si Katy, par absolut imposibil de imaginat in cuplul lor.
     Cand un Arum este la un pas sa il omoare, Dawson isi face un juramant: daca va scapa cu viata, va face ceea ce il face fericit. Si, desi la momentul actual nu realizeaza, viitorul apropiat il va pune in fata acestei promisiuni.
     Cand Bethany Williams se muta cu familia in Virginia de Vest, pentru ca mama ei sa isi poata ingriji fratele bolnav de cancer, nu e incantata de ideea de a fi fata cea noua. Dar ultimul lucru pe care se asteapta sa il gaseasca la prima ei zi in liceul Petersburg este zambetul larg, deopotriva naucit si naucitor, cu care unul dintre cei mai frumosi gemeni din cati a vazut  vreodata o fixeaza. Pentru el, e perfecta. Pur si simplu. Nu isi poate lua ochii de la ea, nu se poate hotari sa o alunge din gandurile sale. Si in ciuda sfaturilor ( si ordinelor ) tuturor, nu se poate tine departe de ea. Nici situatia lui Bethany nu e diferita. Mama ei este hotarata sa o tina departe de greselile pe care ea insasi le-a facut in adolescenta, asa ca probabil ar fi mult mai bine daca Dawson nu ar fi chiar atat de prezent in gandurile ei sau daca ea si-ar putea infrana dorinta coplesitoare de a il picta. Chiar dincolo de situatia familiala, nimeni nu pare prea incantat de apropierea dintre ei inainte chiar inainte sa devina cu adevarat apropiere. Cel putin, nu prietenii lui Dawson, nu fetele de la scoala si, cu atat mai putin, nu fratele lui geaman.
     Dar intre ei doi, asa cum Daemon va spune mai tarziu in Obsidian, e acel gen profund de dragoste la prima vedere. Acea atractie unica, esentiala, acea gravitare in jurul fiintei respective fara a sti cu adevarat daca esti planeta sau satelit. Si nu pot fi separati. Asa ca pe masura ce se cunosc mai bine, stim cu totii unde vor duce lucrurile. Cand in sfarsit Bethany devine iubita lui Dawson, faptul vine la pachet cu aflarea adevarului. ( si cu modul in care afla )
    Cum am spus si in recenzie la "Obsidian", am o mare problema cu personajele care, in momentul in care afla ca tipul e periculos nu mai stiu cum sa i se arunce in brate. Si inca si o mai mare problema cu cele care accepta adevarul fara sa clipeasca, cu toate ca e total ilogic si fara a avea toate dovezile pe care le-au primit Katy si Bethany si care chiar fac lucrurile imposibil de negat. Asa ca le apreciez reactiile, la fel de mult cum apreciez revelatia lor: ei nu sunt periculosi, doar diferiti.
     Ei bine, se poate realiza cu usurinta ce crede Daemon despre faptul ca Bethany stie adevarul. Ce au crezut aproape toti, pana la urma. ( Dee e o minunata exceptie in peisaj. Mereu e. ) Dar pusi in fata faptului consumat si a cerintei exprese sustinuta cu multa munca de convingere de a nu anunta DOD-ul, situatia trebuie luata ca atare. Si astfel lucrurile evolueaza, pe o panta ce duce spre un final pe care parem sa il stim cu totii.
     Situatia lui Bethany devine, pe parcurs, foarte asemantoare cu a lui Katy la sfarsitul primei carti. ( ma refer la aura luminata ca un pom de Craciun, la faptul ca Dawson isi foloseste puterile pentru a o salva si la inimile lor care bat la unison. Nu va ganditi ca incepusera sa aiba acea minunata relatie soarece-pisica). Ceea ce ma face sa ma intreb foarte mult cum se vor termina lucrurile pentru Katy, mai ales acum, ca Daemon incearca sa ii demonstreze ca nu e chiar atat de... Daemon asa cum il stie ea. 
    M-am bucurat sa citesc "Shadows". A fost o carte care a ridicat mai multe intrebari decat a dat raspunsuri, intr-adevar. Dar a aruncat totusi lumina asupra unor aspecte si m-a facut sa ii inteleg mai bine reactiile lui Daemon. Si m-a lasat cu impresia ca Dawson nu e mort, ceea ce n-ar fi chiar atat de ciudat la urma urmei. 

         Citate:

  They stared openmouthed at him.
    “What?” he demanded.
    “Did you just…clean a dish?” Dee backed away slowly, blinking. She glanced at Daemon.     
    “The world is going to end. A nd I’m still a vir—”
    “No!” both the brothers yelled in unison."

 “How has he been staring at her?” Dee asked, sounding ridiculously innocent. A ll the guys groaned. “What?” she demanded.
“He stares at her like she’s…” There was an odd pause, almost like Daemon really didn’t know how to phrase it, as if he’d never stared at a
girl that way before—and he hadn’t. “Like she’s the finest cut of steak and he’s starving.”
Dawson’s brows shot up. Was that how he stared at Beth? Like she was steak?
“You never look at me like that.” A sh pouted.
Daemon stared at her. Definitely not like that.

 “Did you threaten A ndrew over her?” Matthew asked, looking like he seriously hoped Dawson didn’t. Well, then, he’d keep his mouth shut,
because he wasn’t going to like the answer. “Dawson?”
“Possibly…”
Andrew shot him a bland look. “I would go with yes.”
Man, he wanted to beat Andrew down.
“What did you say?” Daemon asked him, and Dee watched on in interest.
“Fine,” Dawson grumbled. “I told him that if he talked to Bethany again, I was going to shove a certain body part into his mouth.”


 “Whatever, man. A ll I’m saying is that your bro wanted to go Chuck Norris on my ass over a human girl today.”

 Crazy people probably did things like this all the time. A sked their imaginary alien friends if they were real, and of course, they’d say yes.

 “Oh, for the love of baby humans everywhere, you’re an idiot.”

 All you have to do is let the alien out of the bag and the human goes bye-bye!

     Mult mai multe citate de cat dau eu de obicei, dar nu ma pot abtine. Asa, ce pot sa spun: "Shadows" nu m-a dezamagit. Din contra. Nu a facut decat sa imi creasca si mai mult nerabdarea si sa ma lase uitandu-ma pe peretii, astepand sa iasa "Onyx". Dar a meritat sa imi incalc cuvantul si sa citesc. Serios. Am ramas cu impresia unei povesti de dragoste induiosatoare. Si cu multe teorii care, la felul in care Jennifer Armentrout m-a surprins in "Obsidian", aproape la fiecare pas, e posibil si probabil sa ramana doar teorii.

Nota: 5+/5



sâmbătă, 5 mai 2012

Quote #4

6928608394_42e380d470_z_large 

"Aproape am atins paradisul meu, caci paradisul altora nu ma intereseaza."   

                                                                                    La rascruce de vanturi

Recenzie "Obsidian"

Obsidian (Lux, #1) 
 "Starting over sucks.When we moved to West Virginia right before my senior year, I'd pretty much resigned myself to thick accents, dodgy internet access, and a whole lot of boring.... until I spotted my hot neighbor, with his looming height and eerie green eyes. Things were looking up.And then he opened his mouth.Daemon is infuriating. Arrogant. Stab-worthy. We do not get along. At all. But when a stranger attacks me and Daemon literally freezes time with a wave of his hand, well, something...unexpected happens. The hot alien living next door marks me.You heard me. Alien. Turns out Daemon and his sister have a galaxy of enemies wanting to steal their abilities, and Daemon's touch has me lit up like the Vegas Strip. The only way I'm getting out of this alive is by sticking close to Daemon until my alien mojo fades. If I don't kill him first, that is."
___________________________________________________________________

   Asa ca asta sunt eu incercand sa imi adun gandurile si sa vorbesc despre "Obsidian". Pentru ca, stiti (adica nu stiu daca stiti, dar va spun eu) e greu. De aseara, de cand am terminat, m-am blocat pe "wow" si nu prea stiu ce altceva sa zic. Fiindca e "wow". Si acum probabil par cam idioata.
    Cred ca pot sa incep spunand ca a fost pura intamplare ca am pus mana pe carte si ca, daca nu ar fi fost acel concurs fulger pe blogul "I'm wide awake" , recenzia aceasta nu ar fi aparut prea curand pe aici (iar eu nu as fi capatat inca o obsesie extrema cu care sa imi innebunesc prietenii, dar asta e cealalta parte a discutiei, care ma priveste personal). Asa ca mii de multumiri pentru sansa de a o citi si de a o adora. Nu imi amintesc de cand nu am mai fost atat de prinsa intr-o carte.
     Ceea ce m-a cucerit de la bun inceput a fost atitudinea lui Katy. Ceea ce e dubios. De ce? Ei bine, pentru ca eu, de obicei, sunt cam rautacioasa cu majoritatea personajelor feminine. Si asta numai din cauza obiceiului lor prostesc de a se topi in fata perfectiunii ( de altfel relative) a tipului, de a se lasa umilite fara sa riposteze si de a fugi intr-un coltisor sa mai verse o cutremuratoare lacrima plina de mila pentru propria nenorocire. Nu ma intelegi gresit, si eu plang de frustrare uneori. Dar frustrarea e diferita de autocompatimire. Si nu am nimic cu dragostea, absolut nimic, dar cred ca nu are legatura numai cu cat de bine arata respectivul. Si mai am convingerea ca in viata reala faptul ca esti o fetita neajutorata nu ti-l aduce intotdeauna alaturi pe asa numitul "baiat rau", care printr-o stranie coincidenta ori e un tip neinteles, ori stie sa fie bun numai cu tine. Vezi sa nu. 
     Asa ca da, am o slabiciune pentru Katy. Una mare de tot, asa cum am si pentru Tris din "Divergent", de altfel. Fiindca fata are caracter si principii si inteligenta. Prima dovada? Atunci cand, la trei ani dupa moartea tatalui ei, mama sa nu mai suporta viata in apartamentul in care traisera ca o familie si hotaraste sa se mute in Virginia de Vest pentru a o lua de la capat, Katy lasa deoparte mofturile de adolescenta si incearca sa se acomodeze asa cum poate. Pentru mine, a fost intaiul semn ca ea nu o sa fie un personaj pe care sa il critic aspru. Nu stiu daca pot sa explic exact de ce. Doar ca mi s-a parut o dovada de maturitate si de intelegere de care nu stiu cati dintre noi am fi cu adevarat capabili. La urma urmei, nu lasi in urma doar o casa, ci o viata.
     Katy e ceea ce ai numi o persoana normala. Nu este cea mai tacuta din grup, dar nici cea care iese in evidenta. Are rezultate bune la scoala. Adora cartile (are chiar si un blog cu recenzii). Incearca pe cat posibil sa fie responsabila si sa nu isi ingrijoreze mama care cu greu zambeste de cand si-a pierdut sotul. Si aici, in Virginia de Vest, unde o zi in care internetul merge asa cum trebuie este mai buna decat ziua in care cel mai dragut baiat din scoala pare sa te placa, viata ei incepe sa urmeze alt curs. (fiindca daca n-ar fi asa, cartea n-ar avea rost, nu?)
    Daemon Black (mai vede cineva ceva ironic aici?) este intr-adevar enervant. Ironic. Nepoliticos. O trateaza de sus. O poate face sa il urasca atat de mult incat sa isi doreasca sa il injunghie. Dar in momentul in care il vede prima oara, atunci cand ii bate la usa doar pentru o simpla intrebare, cand se trezeste fata in fata cu pieptul lui gol si ramane cu gura intredeschisa, Katy nu stie toate astea. Asa ca dureaza un pic sa se adune. Si cand intr-un final o face, reactia ei e decisiva pentru felul in care ei doi se vor comporta unul in preajma celuilalt pe tot parcursul cartii. Poate ca nu ar mai fi vorbit niciodata dupa ziua aceea. Dar Katy devine prietena cu sora lui, iar lui Daemon chiar nu pare sa ii placa situatia si e dispus sa faca orice ca aceasta sa se incheie. Nu ca ei i-ar pasa prea mult de asta. 
    Totusi, asa cum reiese pe parcurs (dupa ce Dee ii ascunde cheile de la masina lui Daemon doar pentru a-l face sa petreaca putin timp cu Katy pentru a o cunoaste mai bine si dupa ce Daemon ii salveaza de cateva ori viata, in treacat fie spus), nici el nu este un ticalos atat de mare precum pretinde. Are momentele lui sensibile, in care ceea ce spune chiar pare profund si adecvat. Numai ca si compenseaza din plin cu momente opuse acestora, ceea ce nu il face sa castige prea multe puncte bonus din partea ei. 
    Atunci cand afla adevarul, anume ca vecinii sai sunt extraterestrii, fiinte nascute din lumina, capabile sa faca lucruri pe care nici nu si le putea imagina, Katy cedeaza primului instinct (normal de altfel): acela de a o lua la fuga in incercarea de a lasa toata nebunia in spate. Doar ca asta nu se poate si, odata ce afla explicatiile pe care si le doarea, hotaraste ca prietenia ei cu Dee nu merita sacrificata. Numai ca acum trebuie sa stea mult timp in preajma lui Daemon. Se pare ca, salvandu-i viata, el a lasat asupra ei o "urma de energie" care i-ar putea atrage prin preajma pe cei de pe planeta Arum, fiinte ale intunericului care le-au distrus planeta si al caror unic scop este sa ii omoare si sa le absoarba puterile. Iar pana cand aura lui Katy nu va mai lumina precum un pom de Craciun, ea nu poate sta prea mult timp singura.
     Ceea ce mi-a placut in mod special la relatia celor doi a fost exact fapul ca nu prea e o "relatie". Daemon e ferm convins ca sa te indragostesti de o muritoare e inutil si periculos ( iar dupa tot ce pare sa se fi intamplat cu Dawson, eu nu il pot invinui ). Plus, chiar daca nu ar crede asta, comportamentul lui nu il pune chiar in lumina reflectoarelor in ceea ce o priveste pe Katy. Ceea ce au ei doi e o legatura de tip "soarece-pisica", numai ca rolurile lor nu sunt niciodata bine definitivate. Se ataca in mod constant si nici unul nu vrea sa lase de la el. Katy stie ca e o diferenta intre "a placea" si "a dori". Si de cand l-a cunoscut pe Daemon, stie si ca prezenta unei stari nu e conditionata de existenta celeilalte. Exista acolo, in spatele mastii, acel Daemon care apare uneori si pe care l-ar putea iubi. Dar el e mult prea des obstructionat de acela care ar face orice pentru familia lui. 

            Citat:

 “I’ve always found that the most beautiful people, truly beautiful inside and out, are the ones who are quietly unaware of their effect.” His eyes searched mine intently, and for a moment we stood there toe to toe. “The ones who throw their beauty around, waste what they have? Their beauty is only passing. It’s just a shell hiding nothing but shadows and emptiness.”

     Desi sunt multe pasaje amuzante in carte, am luat citatul dintr-unul din momentele profunde ale lui Daemon. Rare, dar bune, zic eu. Ceea ce am scris mai sus e invalmasit si fara sens probabil (si imi cer scuze pentru asta), dar, fiind vorba de "Obsidian", ma indoiesc ca voi face vreodata o treaba mai buna. Ce vreau sa spun clar si ferm: este o carte extraordinara. Nu e deloc grabita, ba chiar evenimentele sunt atat de normal intinse in timp si spatiu incat vei fi surprins. Personajele sunt superbe si e imposibil sa nu le iubesti. Momentele de conversatie Daemon-Katy sunt mortale, constituie deliciul cartii si te vor face sa razi cu lacrimi. Dar, pe langa toate astea,intriga este ingenioasa si bine gandita. La inceput, nu vei intelege de ce el e atat de pornit impotriva apropierii dintre ea si Dee. Sau de ce face tot posibilul sa o indeparteze. Dar, pe parcurs, totul devine un pic mai clar si incepi sa vezi care e adevarul. Actiunea nu te va plictisi si, iti spun, vei sta lipit de pagina sau de monitor si la ora patru dimineata ( asa ca mine ). Iar finalul? Va fi surprinzator si amuzant, exact asa cum mi-as fi inchipuit ca trebuie sa se termine. Altfel, as fi fost dezamagita si mi s-ar fi parut ca nu se potriveste cu caracterul lor. Asa ca aceasta fiind spuse, Jennifer Armentrout, bun venit printre autorii mei preferati.

Nota: 5+/5
     

Concurs pe blogul "Nervi de toamna"

Tumblr_lz3vgt1h6v1qf3l6vo1_500_large 


Pe blogul "Nervi de toamna" ne place sa ne gandim la voi. Asa ca va oferim lucrul care ne apropie cel mai mult: cartile. Din nefericire, de data asta nu vorbim de volume stufoase, cu pagini fragile, ci de surorile lor digitale, care uneori ne sunt mai accesibile din multe puncte de vedere. 
Asa ca daca va doriti sa castigati, tot ce trebuie sa faceti e sa intrati AICI si sa urmati instructiunile. Iar apoi, sa va faceti rezerve de speranta si de rabdare si sa asteptati sa afisam rezultate. Iar daca nu reusiti din prima, la noi exista mereu si o data viitoare.

miercuri, 2 mai 2012

In vizita (#2)

Ultima data, am prezentat "Saving June". Acum, o alta carte pe care eu, una, chiar as dori sa o citesc.

Forget You 

"Forget you" de Jennifer Echols

De ce nu poti alege ce sa uiti... si ce sa iti amintesti?

Sunt multe lucruri pe care Zoey ar vrea sa le uite. Cum tatal ei si-a lasat prietena de douazeci si patru de ani insarcinata. Ca teama sa ca intregul oras va afla de caderea nervoasa a mamei sale. Sau pe Doug, baiatul rau, chipes si intunecat care o ironizeaza la scoala. Simtind ca viata ei este pe cale sa devina un complet dezastru, Zoey reactioneaza in singurul fel pe care il cunoaste: folosind faimoasa ei atentie pentru detalii cu scopul de a deveni fiica perfecta, eleva perfecta si iubita perfecta pentru ultra-popularul jucator de fotbal, Brandon.

Apoi, Zoey este prinsa intr-un accident de masina si a doua zi exista ceva ce nu isi poate aminti - noaptea precedenta. A fost cu Brandon, asa cum planuia? Si daca asta s-a intamplat, de ce pare el sa o evite? Si de ce Doug - dintre toti oamenii - se poarta dintr-o data ca si cum ceva semnificativ s-a petrecut intre ei doi?

Cu greutate, Zoey isi poate aminti ca Doug a scos-o din carcasa masinii. Dar el continua sa se refere la acea noapte ca si cum asta nu a fost tot, iar pe ea o ingrozeste sa admita ca, in ceea ce o priveste, momentul acela este alb.

Apoi, Zoey cea controlata si meticuloasa pierde cu rapiditate controlul asupra detaliilor ce ii alcatuiesc existenta perfecta - o existenta care acum pare ciudat de lipsita de prezenta lui Brandon si, in acelasi timp, ciudat de plina de cea a lui Doug.

In curand la Leda

 SPULBERA-MA (ATINGEREA LUI JULIETTE vol.1)
http://www.ledabooks.ro/images/thumbnails/0//800/Spulbera-ma.jpg 



„NU MĂ POŢI ATINGE”,
îi şoptesc.
MINT,
e ceea ce nu-i spun.
EL MĂ POATE ATINGE,
e ceea ce n-o să-i spun niciodată.
TE ROG, ATINGE-MĂ,
e ceea ce vreau să-i spun.
Dar când oamenii mă ating, se întâmplă anumite lucruri.
Lucruri ciudate.
Lucruri rele.
LUCRURI FATALE.

Nimeni nu ştie de ce atingerea lui Juliette e fatală, dar Restauraţia şi-a făcut planuri legate de ea. Planuri de a o folosi ca pe o armă.
Însă Juliette are propriile ei planuri.
După o viaţă lipsită de libertate, ea descoperă în sfârşit forţa de a se răzvrăti pentru prima oară şi de a-şi găsi un viitor alături de cel pe care crezuse că-l pierduse pentru totdeauna.

In curand cu Bravo Girl

http://www.ledabooks.ro/images/thumbnails/0//800/Fantomele-ne-stiu-toate-sec.jpg 



Traducere din limba engleză de: Adrian Deliu
ISBN: 978-973-102-382-3
Nr pagini: 256
Format: 10,5 x 17,5 cm
Aparitie: 2012
Pret: 10.99 lei

Singurii prieteni ai lui Cass McKenna, o fată de şaisprezece ani, sunt fantomele. Nu sunt deloc complicate, poţi avea încredere în ele, plus că pot afla secretele compromiţătoare ale celor din jur… iar lui Cass îi place să ştie totul despre colegii ei îngâmfaţi.
Asta până când Tim, cel mai popular elev din şcoală, îi descoperă secretul şi, spre marea ei surpriză, îi cere ajutorul. Să fie aceasta cea mai bună ocazie pentru Cass să se împrietenească din nou cu cei vii…?

CELE PATRU MICUŢE MINCINOASE SUNT DEPARTE DE A FI FETE BUNE! AFLĂ CE ASCUNDE HANNA!

 

MICUŢELE MINCINOASE ŞI SECRETELE LOR Partea 1: SECRETUL HANNEI
Ediţie de buzunar distribuită pe 8 mai împreună cu revista Bravo
În Rosewood, Pennsylvania, e vacanţă…
Toată lumea se relaxează, dar mai ales Hanna, Emily, Aria şi Spencer. Ucigaşul lui Alison este la închisoare, iar A. a murit. Şi totuşi… în oraş a apărut o nouă ameninţare.
Eu! Sunt noua A. şi stau la pândă.
Regula numărul unu: să-ţi cunoşti prada! Aşa că sunt cu ochii zi şi noapte pe Hanna, Emily, Aria şi Spencer. De regulă, în vacanţă se-ntâmplă multe lucruri ciudate şi totul rămâne secret. Dar… ia ghiciţi!
Da, eu văd totul. Iar acum vă voi dezvălui toate secretele micuţelor mincinoase.
*
Să-ncepem cu Hanna… Prietenul ei loial, Lucas, pleacă în vacanţă împreună cu familia. Rămasă singură, Hanna merge pe furiş la fitness, încearcă să-şi facă o nouă prietenă şi visează la o întâlnire personală cu antrenorul ei. Ce se întâmplă în cele din urmă cu toate acestea?
Deşi Hanna se străduieşte să ţină secret, eu am aflat şi vă spun şi vouă…
Cartea are 176 de pagini, format paperback, 10,5×17,5 cm. Preţul cu revista Bravo din 8 mai 2012 va fi de 10,99 lei.

FRAGMENT
NEFERICITA HANNA
Pentru o fată aşa-zis populară, Hanna ar trebui să mai ia nişte lecţii ca să înveţe cum să fie mai detaşată. Găurile din armura ei de fată cool sunt mai vizibile decât parfumul de liliac al lui Kate. E disperată ca tatăl ei să-i acorde atenţie, e nesigură în dragoste şi are mare nevoie de o nouă prietenă foarte bună (hm, a încercat chiar şi să iasă în oraş cu Kate). Dar teama ei cea mai mare, mai apăsătoare şi mai delicată e asta: că va face o mişcare greşită şi va redeveni ratata grăsană şi urâtă care era în clasele mici.
Poate că mă voi îngriji să-i transform cel mai urât coşmar în realitate. Kate poate că are un motiv să-şi pecetluiască gura – cu care l-a sărutat pe Moş Crăciun –, dar eu, nu. Şi sunt atâtea lucruri pe care aş putea să le povestesc altora! Despre cum a flirtat cu Vince şi cum l-a pierdut în faţa lui Dinah, despre tabăra grăsanilor sau incidentul cu fursecurile. Şi ăsta-i numai vârful aisbergului. Dacă dezvălui totul – vomatul forţat, minciunile, senzaţia paranoică jenantă că Mona nu a murit, ci aşteaptă s-o calce din nou cu maşina –, întreg Rosewood-ul va afla cât de dusă cu pluta e Hanna. Şi noi ştim cu toţii unde e locul nebunilor: la Azilul din Addison-Stevens. Bucură-te de blugii de mărimea doi cât îi mai ai, Hanna dragă, cămaşa de forţă i se potriveşte la fel de bine oricui…
De una m-am ocupat; mai am trei. În curând o să trecem la domnişorica Emily Fields, blocată în Rosewood cu familia ei, mare iubitoare de Crăciun. Şi, chiar dacă Emily va împodobi coridoarele plină de voioşie, Crăciunul ei nu va fi nici pe departe fericit. Ho, ho, ho!
A.